Mihai Jula este unul din tinerii soliști ai Bihorului, dar în același timp activează ca și cadru didactic. Poate unii dintre voi își mai amintesc că domnia-sa a predat și la liceul nostru.
Domnia-sa a avut amabilitatea de a ne răspunde la câteva întrebări.
De când aveți pasiunea pentru cântat?
MIHAI JULA: Muzica reprezintă o parte din mine și cred că e un dar ce l-am moștenit. Am crescut într-o familie ce iubea muzica populară. Însuși bunicul meu era „hididiș” în satul Picleu.
Am studiat vioara, urmând ca la vârsta de 14 ani să urmez studiile de Muzică, secția Canto Popular a Liceului de Arte din Oradea. Sunt absolvent al Facultății de Muzică din Oradea și al Facultății de Inginerie Managerială și Tehnologică din Oradea.
Cum v-ați dat seama că doriți să deveniți cadru didactic? Dar interpret de muzică populară?
MIHAI JULA: În perioada liceului am descoperit cadre didactice ce puneau pasiune, nu doar predau, calități ce mi-au fost transmise și mie. A fi dascăl nu e doar o simplă meserie, ci presupune o dăruire și o pregătire continuă.
A fost o perioadă în care am descoperit scena și publicul, o nouă provocare care mi-a plăcut. Am participat la primele spectacole, festivaluri și concursuri.
„Va exista
o scădere
a calității
actului
educațional
la nivel
național”
În prezent, sunt membru al Ansamblului Folcloric Nuntașii Bihorului al Casei de Cultură a Sindicatelor din Oradea. Mă bucur că fac parte din această familie frumoasă.
Folclorul reprezintă cartea de identitate a țării noastre, iar în calitate de profesor și interpret de muzică populară am obligația să duc mai departe și să promovez această nestemată a noastră.
De cât timp activați în învățământ? Cum vă descurcați cu perioada on-line?
MIHAI JULA: Sunt profesor de Educație Muzicală de zece ani. Învățământul online reprezintă o provocare, dar totul depinde de noi dacă reușim să ne adaptăm. Îmi desfășor orele pe diferite platforme, folosind o serie de site-uri și materiale muzicale digitale.
Învățământul online reprezintă o provocare pentru fiecare dintre noi. Cu siguranță că va exista o scădere a calității actului educațional la nivel național. Un impact major negativ îl va avea asupra relațiilor interumane. Cu toții ne dorim să revenim cât mai repede la normal.
La ce școală predați în prezent? Cum vă amintiți de perioada petrecută la Ghibu?
MIHAI JULA: În prezent sunt profesor de Educație Muzicală la Școala Gimnazială Oltea Doamna din Oradea și la Școala Gimnazială Puiu Sever din Ineu.
Mă bucur că am avut ocazia să fiu profesor la CN Onisifor Ghibu din Oradea. A fost o perioadă și o experiență frumoasă. Mulțumesc frumos pentru sprijinul acordat!
Ați avut vreun eveniment în perioada pandemiei?
MIHAI JULA: Nu. Din păcate trecem printr-o perioadă foarte grea. Sper să revin cât mai repede pe scenă.
Dar folclorul? Credeți că publicul o să fie la fel de atras?
MIHAI JULA: Publicul va fi mereu alături de noi și cu toții ne dorim cât mai multe evenimente artistice de calitate. E ciudat și straniu să cânți la o sală goală.

Aveți planuri de viitor?
MIHAI JULA: Am multe planuri de viitor. Fiind o persoană ambițioasă doresc să realizez noi cântece, să evoluez în carieră și în viața familială.
au consemnat ALEX DAVID și DARIUS NICOLAE













