ERIC & RAREȘ: Casian e Brown Belt!

Elev al Colegiului Național Onisifor Ghibu Oradea, Casian Negruț practică artele marțiale.

Am decis să-l întrebăm câteva lucruri, pentru a ne putea împărți informații lucruri legate de sportul pe care îl face.

Pentru început l-am rugat pe Casian să ne descrie prima lui întâlnire cu artele marțiale. Ne spune că a fost o primă întâlnire în cadrul grădiniței, în grupa mare, auzind de la un alt coleg de-al lui că face karate, așa că și-a dorit și el să practice.

CASIAN NEGRUȚ. Sursă foto: arhiva personală

După o perioadă de 12 ani de practicat karate, Casian a obținut centura maro, care constă în kihon, adică anumite tehnici pentru acel grad kata și 20 de reprize de luptă de un minut și jumătate.

Casian declară faptul că arta marțială pe care acesta o practică, karate kyokushin, reprezintă calea cea dreaptă.

Antrenat de Harris și Ana Wallmen la Clubul Sportiv Gym, Casian a participat de curând la un examen care a constat în 20 de lupte, fiecare cu durata de un minut și jumătate, desfășurat la ora 8 în sala în care și antrenamentele se desfășoară. Nu a avut pauză de odihnă, ci doar perioada cât i se schimba partenerul. Ultima luptă a fost cea mai grea, pe care a purtat-o cu un coleg de-al său, cu centură neagră.

„Nu trebuie să te dai bătut niciodată!” este o lecție pe care Casian a învățat-o, pe lânga cea că trebuie să îi respecți pe cei din jurul tău, fie că au grade mai mari, fie că nu.

Un sport atât pentru fete, cât și pentru băieți, Casian recomandă karate kyokushin deoarece este un sport frumos, în care înveți cum să te aperi și ești disciplinat, însă în care este foarte greu să obții rezultate, dacă vrei.

Îi mulțumim lui Casian pentru timpul acordat și pentru răspunsurile primite!

 ERIC KONYARI, RAREȘ KENDEREȘI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: