Despre „textul cel bun”

Mă bucur foarte mult când întâlnesc texte bune.

2020

RAMONA NOVICOV

Spun „întâlnesc” pentru că textele bune sunt ca oamenii: primesc un corp şi o energie care se întâmplă să scape cumva de sub controlul autorului şi să devină de-sine-stătătoare.

Un text bun este un „text în libertate”, care nu doar transmite o informaţie, ci trezeşte şi o emoţie, îţi atinge nu doar mintea, ci şi inima, şi apoi şi fapta.

Despre aceasta a spus ceva memorabil scriitoarea americană Maya Angelou: „Oamenii vor uita ce ai spus, vor uita ce ai făcut, dar nu vor uita niciodată cum i-ai făcut să se simtă.”

Un text bun trezeşte o emoţie, te face să vezi acolo unde n-ai văzut nimic înainte de a-l citi, te face să înţelegi, şi poate chiar să faci o pasiune pentru  acel „ceva” ce, până atunci, în ruptul capului nu înţelegeai de ce ar fi trebui să te intereseze .

Un text bun este mobilizator, te determină să iei o atitudine, să ai o reacţie sau să stai un moment pe gânduri.

Și în tot noianul de texte de pe mapamond, în plină eră a mass-mediei, textele scrise de voi, cei tineri şi foarte tineri, au o valoare unică: ele sunt limpezi, pentru că sunt scrise cu gândul şi cu vocea nealterată de prejudecăţi sau interese.

Amestecul de inteligenţă, candoare şi sensibilitate le face preţioase şi, mai ales, necesare.

RAMONA NOVICOV, critic de artă

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: