În calendarul zilei de joi, 26 septembrie, este programat un eveniment în sala festivă. De la 11 la 12, doamna profesoară Mirela Ardelean, alături de un nucleu de elevi din clasa a XI-a A, vă invită la Save the Earth Gala.
Ideea acestei manifestări îi aparține doamnei Mirela Ardelean.
“Save the Earth Gala este un strigăt al nostru, elevi ai Colegiului Național Onisifor Ghibu, întru apărarea a ceea ce ne-a rămas din Pământ, atâta timp cât sperăm că regenerarea este reversibilă.
Strigătul nostru regrupează corul mondial al tinerilor care s-au alăturat Gretei Thunberg, acestui suflet cu incandescență solară ce ne aprinde cu soarele simțirii ei lumina in bezna inconștienței generației adulților care conduc lumea. Greta Thunberg va fi evocată de către Antonia Tășnade din clasa a-X-a A, dar informații despre subiect vor fi aduse și de alți elevi prin diferite modalități”, ne-informat doamna profesoara Mirela Ardelean.
Programul va include câteva prezentări a unor probleme mai grave ce țin de sănătatea Pământului, precum poluarea cu deșeuri de plastic, perturbările climatice, protecția speciilor de animale, dispariția Mării Aral, efectele tulburărilor climatice asupra populațiilor lumii.

Fosta Mare Aral. Sursa foto: toritto.wordpress.com
Un grup de tineri din XI A, organizați de Viviana Rad, vor susține un moment dramatic, o repunere in scena a unei colecții vestimentare a designerului Vivienne Westwood, inspirată de viața persoanelor fără adăpost.

VIVIANA RAD
“Avem în o prezentare de moda, care este o reinterpretare a colecției homeless chic a lui Vivienne Westwood. La prezentarea asta o sa avem câțiva colegi care ii vor aduce în scena pe Greta Thunberg, Chris Jordan, Ingrid Newkirk, Radek Skrivanek, care încearcă sa conștientizeze lumea despre efectele acțiunilor noastre asupra Pământului și implicit a noastră”, ne spune Viviana Rad.
Flash mob vineri
În continuarea acestui eveniment, Consiliul Elevilor pregătește pentru ziua de vineri un flash mob. “Consiliul Elevilor al C.N. Onisifor Ghibu va convoacă, in regim de urgenta, la o intalnire in care nu ne vom prezenta, nu vom sta la masa, nu vom zambi, nu vom fi politicosi, pentru ca suntem furiosi.
Va rugam sa raspundeti apelului nostru vineri, 27 septembrie, in preajma pauzei mari, cu toata seriozitatea si sobrietatea.
Semnalul? Locul intalnirii? Va veti “prinde” la fata locului.

IOANA BORODAN
Nu vă spunem mai mult. Doar atât, încă o dată: ne sunt apele învolburate, păzea! Si suntem… verzi de furie!”, ne mărturisește Ioana Borodan, președintele Consiliului Elevilor.
Sunteți așteptați la aceste evenimente toți cei cu o sensibilitate ecologică.
Let’s go green!
DALIA MOSUT

DALIA MOSUT
Recent Comments