Spune-i cum vrei!

De trei săptămâni mari și late, îmi tot promit că o să scriu ceea ce urmează, dar parcă ceva mă reține…

Nici nu știu cum să numesc ceea ce urmează. Să fie un „cuvânt de la revedere”? Să fie o „explozie a gândurilor mele”? Nu, nu, parcă nu îmi place. Numiți-o fiecare cum vreți, vă rog!

Am terminat liceul, am supraviețuit BAC-ului și nu, nu e nimic extradordinar în asta, pe cuvânt! Extraordinar este ceea ce devenim într-o anumită etapă a vieții noastre. Acesta este singurul lucru memorabil.

Suntem ființe înzestrate de Dumnezeu, Univers (sau numiți-l cum vreți) cu rațiune, cea mai elementară caracteristică a noastră. Ei bine, super-înzestrarea asta trebuie „uzată”, astfel încât să devenim conștienți că tot ceea ce însemnăm depinde doar de noi, indiferent de cât de dramatic ar suna.

Liceul (și nu doar el) e perioada în care, oarecum, viața se bifurcă: ori alegi să devii un om cu coloană vertebrală, asumat și determinat, ori alegi să rămâi un mediocru banal, care se afirmă doar printr-un șarm temporar și o ipocrizie ieşită din comun. Vorba englezului, până la urmă, it’s your choice.

Am fost şi eu un om extrem de mediocru (nu, nu mă afirmam prin șarm, fiindcă nu am), dar am realizat, și îi mulțumesc Cerului pentru asta, că nu contez. Acceptarea umilă a tuturor părerilor, fie bune sau mai puțin bune, nu te ajută cu nimic. Rămâi o simplă oaie temătoare, care, la primul cuvânt, va rămâne fără gât (figurativ vorbind, evident).

Ceea ce spui și ceea ce crezi contează cât timp susții ce transmiți și lași ipocrizia dincolo de ușă.

Suntem superficiali, chiar dacă recunoaștem asta sau nu. Privim adesea viața ca fiind ceva dator să ne pună totul pe masă, noi doar să ocupăm locul de onoare și să fim tratați regește. Gata, hai să ne trezim!

Avem impresia că viața e complicată, când de fapt, eu cred că ea are o singură şi universală regula: primești ceea ce dai. Și da, poate pare un clișeu ceea ce spun, dar dacă privim mai profund clișeul, realizăm că așa e. Orice efort constant își are răsplata. Bunica mea m-a învățat că în viață trebuie să faci tu tot ceea ce ține de tine, iar restul o va face Dumnezeu, adică partea aceea care ține de El.

Nu e meritul nostru că azi-dimineață ne-am trezit şi eram frustrați că „iar e luni” , la fel cum nu e meritul nostru că am avut ce mânca, că am avut o haină să punem pe noi sau i-am putut vedea zâmbetul mamei. Cineva, undeva, ne ofera aceste daruri, iar noi ar trebui sa spunem atât: „Mulțumesc!”

Cred cu tărie că tot ceea ce primim, trebuie plătit, și nu cu bani… În devenirea asta a noastră, care vă asigur că e tare tumultoasă, trebuie să avem grija la ceea ce vrem să devenim, fiindcă viața, până la urmă, e suma alegerilor noastre, care adesea sunt extrem de grele.

Mereu am fost un om care și-a ascultat instinctul – chestia aia pe care o urăsc fiindcă am făcut atâtea tâmpenii din vina ei, dar dupa care mă ghidez chiar și în secunda aceasta. Mi-am călcat demnitatea de multe ori, deşi știu că e cel mai de preţ lucru al meu, de care tata mi-a spus să am mare grijă, mi-am cerșit locul în viața cuiva, ca mai apoi să realizez că ceea ce ceri cu umilință, nu te merită.

Nu știu dacă instinctul de care vă vorbesc e sau nu calea cea bună de urmat. Pot să spun doar atât: nu regretați că-l îmbrățișați și acționați în funcție de el, fiindcă orice lucru aduce cu sine și o învățătură.

Partea bună la scris  e că te descătușează sau, cel puțin la mine, acesta e efectul. Nu, nu sunt vreo atotștiutoare. Scriu doar ce simt, ce cred eu că are relevanță și nu dau sfaturi, asta pentru că aștept ca viața să mă izbească de trăiri, ca, în cele din urmă, să pot să simt că sunt un om complet.

Vorbeam mai sus de acel „Mulțumesc!” Doamne, cât „mulțumesc” ar trebui să urlu!

O să închei prin a-i mulțumi profesorului meu favorit, nu-i mai dau numele, dar în schimb o să las aici trei adjective care îl definesc: asumat, realist și, mai presus de toate, echilibrat.

Mulțumesc tuturor celor care mi-au citit gândurile puse pe foaie şi
oamenilor care au crezut în mine!

P.S.: Dacă ai citit tot, am o ultimă dorință: du-te și mulțumeşte-i sincer cuiva, oricui, pentru orice, indiiferent cât de banal ar fi.

ADRIANA ŞTIUBE

adriana stiube

ADRIANA ŞTIUBE

Adriana Ştiube este absolventă a promoţiei 2019 a Liceului Teoretic Onisifor Ghibu Oradea, profil uman, Filologie – Jurnalism, clasa prof. Luminiţa Feşnic. În prezent este studentă a Facultăţii de Ştiinţe Socio-Umane a Universităţii din Oradea, specializare Psihologie.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: