LARISA BĂRCUI: Performanţă la nivel înalt

Laviniu Chiș s-a născut în 17 martie 1997 si practică atletismul de şase ani, din 1 mai 2012. Este legitimat la cluburile CSM Oradea şi CSU Oradea, fiind antrenat de către Oláh Robert.

laviniu01

Sursă foto: arhiva personală Laviniu Chiș

Tânărul susține că a fost determinat sa practice acest sport deoarece, în primul rând, a știut ca va obține rezultate remarcabile, bazându-se pe talentul pe care il are, iar in al doilea rând, îi plăceau competițiile, având spirit competitiv încă de mic.

„Antrenamentele sunt necesare pentru a reusi sa ajungi sa concurezi la concursurile de nivel ridicat, iar cu cât reușești să te antrenezi mai mult si mai intens, cu atât performanța ta va crește”, spune Laviniu.

Acesta admite că a învățat cum să-și depașeasca limitele; au fost foarte multe concursuri si din fiecare a putut sa învețe câte ceva. Anul acesta a fost campion balcanic de cros cu echipa, in anii precedenți a fost multiplu campion național si balcanic, atât cu echipa, cât si individual. Mai are multe alte titluri câștigate, astfel că i se prevede un viitor stralucit.

În cadrul Campionatului European de Cros din Olanda, pe data de 9 decembrie, Laviniu nu poate, din  păcate, să spere la lucruri marețe, deoarece in ultima perioadă, din cauza unei accidentari, nu s-a putut antrena. Concurența va fi foarte ridicata, dar el susține că va da tot ce poate pentru a ajuta echipa României.

laviniu02

Sursă foto: arhiva personală Laviniu Chiș

„Pentru cei care se gândesc să înceapa să practice atletismul, este un sport care te educă, vei cunoaște o grămadă de persoane noi, îți vei face mai multi prieteni, iar cand vei aprofunda acest sport, va trebui să fii puternic si să te lupți cu limitele propriului corp. Dar merită efortul!”, ne-a mai declarat  Laviniu.

LARISA BĂRCUI

LARISA BARCUI

LARISA BĂRCUI

 

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: