DALIA CIOARA & LAVINIA HĂLMĂGEAN: „Fotografia m-a învățat să cunosc lumea”

Fiecare om are o pasiune. Unii investesc în ea, alții o ignoră. Azi dorim să vi-l prezentăm pe Cristian Gligor, în vârstă de 43 de ani, care a renunțat la un post de director în cadrul unei companii mari, după 15 ani, pentru marea sa pasiune: fotografia.

cristian gligor

CRISTIAN GLIGOR

De cât timp ai început să faci poze?

CRISTIAN GLIGOR: Am făcut fotografii încă din copilărie, la un club foto din cadrul școlii.

 

Ce te-a determinat să devii fotograf?

CRISTIAN GLIGOR: Mi-a intrat în sânge în urmă cu vreo doi ani, probabil că a contribuit munca de birou, fiind deja supraîncărcat, și am găsit o evadare în asta, făcându-le o perioadă în paralel. Am urmat cursuri de fotografie, mai exact două, am început să urmăresc sute de ore de tutoriale și încet – încet m-a prins microbul.

 

Ce îți place cel mai mult să fotografiezi?

CRISTIAN GLIGOR: Îmi place să fotografiez cel mai mult oamenii.

 

Cum lucrezi cu persoanele mai puțin fotogenice, sau mai timide, în fața aparatului?

CRISTIAN GLIGOR: Nu există persoane care să nu fie frumoase. Fiecare are ceva frumos în el. Ideea este să descoperi și să pui în evidență acest lucru. De obicei în cadrul unei sesiuni foto se are în vedere o discuție între fotograf și subiect, pentru a depăși acestă timiditate și frica de „oare cum arat, oare stau bine?”

 

Cum alegi fotografiile reușite și cât durează să le procesezi?

CRISTIAN GLIGOR: Sunt fotografii pe care le lucrez mai mult, 15-30 de minute, altele mai puțin. Cred că ține și de moment și de inspirație sau ce vreau de la acea fotografie.

foto cristian gligor

Foto: CRISTIAN GLIGOR

Care este treaba cu locurile acelea cu care „te lauzi” pe Facebook?

CRISTIAN GLIGOR: Profesorul meu mi-a spus că întotdeauna să arăt și lumii momentele surprinse cu apărătorul de fotografiat, chiar dacă vor exista întotdeauna și cârcotași. Eu mă consider încă un novice în ale fotografiei, dar știu că am „să cresc mare” sau cel puțin asta îmi doresc. Am renunțat la o viață liniștită pentru o pasiune.

 

Ce ar trebui să caute un începător la un aparat foto și ce accesorii?

CRISTIAN GLIGOR: Nu aș căuta multe. Din propria experiență, pot să spun că după mulți ani de muncă în cadrul acelei companii, unde am lucrat timp de 15 ani, de altfel una foarte în regulă, am început să privesc oamenii, cerul, să mă bucur de apus, de exemplu. Odată ce ai aparatul de fotografiat în mână, vine și inspirația. Din punctul meu de vedere, poți să faci fotografii decente și cu un buget acceptabil, iar pentru a evolua – practica, practică  și iar practică.

 

Ce înseamnă fotografia pentru tine?

CRISTIAN GLIGOR: Fotografia mă învață să cunosc lumea, să văd lucruri care până acum pentru mine nu au contat, să mă bucur mai mult de ele. Nu am crezut că poate să mă cucerească atât de mult.

 

Mai multe informații pe pagina de Facebook Cristian Gligor Photography

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: