RAREȘ RAȚ: Lacul cu pâlnie

Departe de agitația cotidiană, într-un loc cu totul special, se află un lac cel puțin la fel de unic în Bihor. Este vorba despre Lacul Vida, care impresionează prin faptul că în mijlocul lui este amenajat un vârtej.

lac02

Foto: arhiva personala RAREȘ RAȚ

Barajul a fost construit în anul 1967. Se află în județul Bihor, comuna Dobrești, localitatea Luncasprie și este un baraj construit din anrocament și coronament, dar pe care nu se poate circula, asa cum se întâmplă la alte baraje.

Volumul barajului este de 0,4 milioane de metri cubi de apă, iar pentru evacuarea debitelor maxime de apa, barajul a fost construit cu un deversor de tip pâlnie, care este curiozitatea și farmecul lacului.

De asemenea, ceea ce atrage în mod deosebit oamenii este și faptul că pe suprafața de apă a lacului, se oglindește pădure,a făcându-l să aibă, în funcție de anotimp, o culoare mirifică.

lac01

Pe lânga lac se află un drum de pe care poți admira întregul peisaj. Tot aici se pot vizita și sălbaticele Chei ale Videi.

Nu departe de lac, pe Valea Roșia, se află zeci de peșteri, ce stârnesc interesul vizitatorilor, cele mai populare fiind Peștera cu Cristale de la Farac și Peștera Meziad.

RAREȘ RAȚ

RAREȘ RAȚ

RAREȘ RAȚ

 

 

 

 

 

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: