50 de zile de la Învierea Domnului

Rusaliile, Cincizecimea sau Pogorârea Sfântului Duh, una dintre cele mai vechi sărbători creștine, sunt prăznuite la 50 de zile de la Învierea Domnului și 10 zile de la Înăltarea Sa, când Duhul Sfânt s-a pogorât peste apostoli, fiind cunoscută și ca ziua întemeierii Bisericii, cand s-au convertit la creștinism 3.000 de oameni. Vă îndemn a sărbători această zi prin a vă aduce aminte de dragostea lui Dumnezeu pentru noi.

florin03-web

Foto: VASILE DOROLTI

Dragostea divină

Grecii antici au clasificat termenul de dragoste în opt mari categorii (tipuri), atribuind fiecăreia o definiție distinctă.

Prima categorie este Eros, ce desemnează o dragoste pasională.

A doua categorie se numește Philia, o iubire afectuoasă – prezentă in relații de strânsă prietenie.

A treia categorie este Storge,  ce reprezintă o dragoste familială – prezentă în relațiile dintre părinți și copii, și în general între toți membrii familiei.

A patra categorie se numește Ludus, ce desemnează o dragoste jucăușă.

A cincea categorie este Mania, sau dragostea obsesivă, ce presupune dependența față de cineva/ceva.

A șasea categorie se numeste Pragma, ce reprezintă o dragoste răbdătoare, prezentă în relațiile de lungă durată dintre oameni.

A șaptea categorie este Philautia,  ce arată dragostea de sine.

Iar ultima categorie se numește Agape, ce desemnează dragostea divină – o dragoste jertfitoare, absolută și universală.  Aceasta este chintesența si apogeul înțelesului de dragoste, este iubirea exprimată în forma ei cea mai limpede, nealterată, neviciată, autentică și adevarată. Este cea mai pură formă de iubire, care este radicală, liberă de dorințe și așteptări, și iubește indiferent de defectele și neajunsurile celorlalți. Ea înseamnă abandon și negare de sine în favoarea și de dragul celui iubit, fiind o dragoste sacrificială, jertfitoare.

Noul Testament a fost scris in limba greaca (greaca  koine). Același cuvant, Agape, este folosit de Ioan evanghelistul cand spune că „Dumnezeu este dragoste”, in prima lui epistola din Noul Testament. – “Θεὸς ἀγάπη ἐστίν” – “Theos agape estin.”

Aici, Ioan evanghelistul exemplifică prin cuvintele scrise, natura lui Dumnezeu, care este însăși dragostea jertfitoare, absolută. Iisus a marturisit despre El Însuși, în Evanghelia dupa Ioan: “Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. Dumnezeu, în adevăr, n-a  trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El.” Astfel, observăm dragostea jertfitoare manifestată în Persoana lui Hristos. Însuși Dumnezeu care este dragoste, S-a întrupat pentru a se jertfi, exprimând astfel natura Sa.

Iisus este imaginea lui Dumnezeu – Imago Dei: “Cine M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl.” Astfel, orice imagine distorsionata, antitetica personalitatii, caracterului lui Iisus  si atribuita lui Dumnezeu, este o procletie (falsitate).

Observăm acest lucru luând amploare de-a lungul timpului, pana azi, in societatea noastră contemporană. De-a lungul istoriei, oamenii i-au atribuit diferite caracteristici lui Dumnezeu, conform capacității lor de înțelegere a divinității, apărând astfel idei eronate privind natura lui Dumnezeu.

Spre exemplu, luând pe axa timpului ca repere cele două mari cărți ce compun Biblia de azi: Vechiul si Noul Testament, observăm, în acest interval de timp, între aceste două repere, o adevarată progresie a înțelegerii divinității de către umanitate.

Dacă în perioada desfășurării acțiunilor din Vechiului Testament, oamenii îi atribuiau lui Dumnezeu anumite elemente definitorii, antitetice caracterului Lui, precum: atrocități și acțiuni violente, justificate în mod eronat prin înțelegerea si gândirea elementară umană privind natura Lui,  atunci, în perioada Noului Testament apare un factor primordial și central ce schimbă cursul istoriei și totodată, întelegerea divinității de către umanitate într-un mod radical, și anume persoana lui Iisus Hristos. În acest punct al istoriei, Dumnezeu a decis să se reveleze nouă în Persoana lui Hristos, arătându-ne cine este El și adevărata natură a Ființei lui, care este dragostea.

Oamenii, cu toate mijloacele încercate, pe care le-au folosit pentru a-L înțelege și a-L cunoaște mai mult pe Dumnezeu, au construit o imagine eronată a Lui, până în momentul în care El S-a revelat complet în persoana lui Hristos. Astfel, singurul lucru pe care au reușit să-l faca ei, a fost acela de a-și descoperi propria imagine pătată si denaturată, obținută în momentul ruperii relației între om-divinitate(moment crucial in Geneză). Ceea ce au gândit ca fiind elemente caracteristice lui Dumnezeu: violență, mânie, judecată, ură față de umanitate, a reflectat starea în care ei, oamenii, au ajuns in urma păcatului. Cu alte cuvinte, în istorie s-a desfășurat o expoziție ce avea în vedere reflectarea imaginii omului bolnav spiritual.

Hristos a venit să restaureze relația primordială om-divinitate, a venit să vindece și să ne salveze de la moarte, ba chiar de noi înșine, de la auto-distrugerea a cărei motor este păcatul, privit ca o boală. “Iisus a luat cuvântul şi le-a zis: <<Nu cei sănătoşi au trebuinţă de doctor, ci cei bolnavi.>>”

Imaginea unui dumnezeu mânios, pregătit să acționeze într-un mod violent și fără milă asupra umanității, judecând și trimițând oameni în iad, dispare odată cu imaginea lui Hristos pe cruce.

Dumnezeu S-a facut pe El însuși mic, S-a lăsat dezbrăcat și biciuit până la carne, desfigurat complet până acolo că nu l-ai fi putut recunoaște, “Mi-am dat spatele înaintea celor ce Mă loveau şi obrajii înaintea celor ce-Mi smulgeau barba; nu Mi-am ascuns faţa de ocări şi de scuipări.”, ca mai apoi să se lase crucificat de către norod.

Imaginea lui Hristos cu mâinile larg întinse pe cruce, sângerând până la moarte și predicând iertarea până în ultimul moment, distruge orice imagine falsă și orice concepție eronată cu privire la Dumnezeu, arătând inima plină cu iubire față de noi.

Dacă noi, în ignoranța noastră, am fost prinși în lucrurile distructive ale lumii, Dumnezeu a intrat în întunericul nostru pentru a ne salva. Și dacă L-am crucificat, El a folosit acest lucru pentru a intra în durerea noastră profundă și a coborât în locurile cele mai adânci ale morții pentru a ne salva.

Odată cu El am înviat la o viață nouă, am revenit la capacitatea de a folosi  identitatea pe care El ne-a oferit-o primordial, dar pe care am pierdut-o atât de ușor de-a lungul drumului istoriei.

În acel moment în care alegem să iubim în loc să urâm, acționăm în concordanță cu identitatea noastră adevarată pe care o avem în Hristos și alegem să arătăm imaginea adevarată a lui Dumnezeu care este în noi.

“Preaiubiţilor, să ne iubim unii pe alţii; căci dragostea este de la Dumnezeu. Şi oricine iubeşte este născut din Dumnezeu şi cunoaşte pe Dumnezeu. Cine nu iubeşte n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este dragoste.”

VLAD BOTIS

vladbotis1

VLAD BOTIS

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s

%d bloggers like this: