ANDREEA FILIMON & TEODORA NICORICI: A întruchipat-o pe Regina Maria

Denisa Tomuţă, în vârstă de 14 ani, elevă la Liceul Teoretic Onisifor Ghibu  în clasa a VII-a A, a participat de curând la un concurs istorie intitulat „Călătorii în istorie”, la care a luat locul al doilea, reprezentând-o pe Regina Maria.

image001

În rolul Reginei Maria. Sursă foto: arhiva personală Denisa Tomuţă

La concurs, care s-a desfăşurat la Colegiul Economic Partenie Cosma din Oradea, au participat 14 elevi, care au reprezentat câte un personaj istoric, fiind evaluaţi de un juriu format din două persoane.

Denisa a înlocuit-o pe Oana Mălan, care trebuia să participle iniţial; datorită unor probleme, aceasta a fost înlocuită de Denisa, care ne spune că „a fost o experienţă unică, pentru că am avut şansa de a vorbi în faţa oamenilor”.

Denisa a adăugat faptul că îi place istoria „pentru că învăţam despre trecutul strămoşilor noştri” şi că îi plac cărţile istorice „deoarece afli despre faptele măreţe pe care unii oameni le-au realizat.”

image001

DENISA TOMUŢĂ. Foto: Teodora Nicorici

E nerăbdătoare să participle şi anulurmător şi e dispusă să îşi aloce timp pentru asta, deoarece „în momentul în care faci ceva ce-ţi place, o faci de placere, nu din obligaţie.”

Denisa a luat locul doi; deşi a avut emoţii, a reuşit să şi le stăpânească şi a reprezentat şcoala cu mândrie, iar anul următor e încrezătoare că va lua locul 1.

Prof. LIVIA IVAN

Prof. LIVIA IVAN

Doamna profesoară Livia Ivan a fost cea care a îndrumat-o pe Denisa să participe la concurs şi cea care a sprijinit-o.

ANDREEA FILIMON, TEODORA NICORICI

TEODORA NICORICI ANDREEA FILIMON

TEODORA NICORICI şi ANDREEA FILIMON

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: