Emilia Buda, elevă în clasa a IX-a C la liceul nostru, la profilul matematică – informatică, şi-a descoperit pasiunea de a scrie la începutul acestui an.

EMILIA BUDA
Totul a început la ora de Română, unde si-a exprimat opinia printr-un text în cadrul unui proiect, fiind pentru ea cea mai uşoară metodă.
Emilia are susţinere atât de partea familiei, cât şi a domnului profesor Alexandru Popoviciu, care a ajutat-o să işi descopere latura artistică, având un impact major asupra textelor ei.
Scopuri şi călătorii
Unde ne îndreptam cu toții? Adevărul e că fiecare are propria sa cărare, despre care unii cred ca şi-o aleg singuri sau că şi-o construiesc din mers şi că sunt singurii care iau decizii in privinţa acesteia, dar când ne naştem, cărarea noastră este aleasă deja.
Totuşi, ţine de noi cu ce viteză o parcurgem. Deci, toți avem o destinaţie, dar nu ştim pe unde ne duce călătoria noastră.
E bine să credem că noi alegem menirea sau măcar pe unde trece cărarea noastră, desi ambele sunt influenţate de locul unde creştem, de familia noastră şi de ce avem pregătit.
Un lucru e sigur, toţi ne îndreptăm în faţă. Nu ai cum să dai înapoi, indiferent de deciziile si alegerile pe care le faci. Câte decizii trebuie sa iei, la atâtea răscruci ai ezitat.
Unde mergem si când ajungem?

Prof. Alexandru Popoviciu
Domnul Alexandru Popoviciu a declarat: „Elevi cum sunt Emilia Buda sunt motivul pentru care mă bucur că am ales această profesie. Observațiile, întrebările și mai ales textele ei mă răsfață și realizez, la rândul meu, că rezonez cu o ființă care știe ce vrea să spună, ca să aducă mai multă bucurie în lumea ei și a noastră. Îi doresc din tot sufletul să aibă puterea și dorința de a întreține flacăra ce arde în sufletul și mintea ei acum”.
Fiecare om are pasiuni şi talente, dar trebuie sa fie descoperite şi puse în valoare.
ANA ŞTIOP

ANA ŞTIOP










