LAVINIA HĂLMĂGEAN & ANDRAȘ PATRIC: Scrisul, un loc de refugiu

Alexandra Olar, în vârstă de 16 ani, elevă la Liceul Tehnic Mihai Viteazu din Oradea, are o pasiune foarte frumoasă, aceea de a scrie. Cu multă susţinere din partea părinţilor ei și a lui Daniel Meze, cel care i-a publicat cartea, ea a decis să lanseze prima ei carte.

Inspirată de un film care nu se termină pe placul ei, de o simplă melodie sau de întâmplările din viaţa ei, Alexandra a început să-şi scrie propriile povești. Pentru Alexandra, scrisul este un loc de refugiu.

„Între iubire și moarte! Povestea lui Daphne” este titlul cărții scrise de Alexandra, în care este vorba despre Daphne More, o femeie care câștigă și pierde din cauza iubirii. Acuzată de crimă, este nevoită să plece, dar o veste cruntă o face să se reîntoarcă pentru a-și face dreptate. Ea este nevinovată, dar nu o crede nimeni, deoarece trecutul ei nu era tocmai roz. Așa că revine pentru a demonstra lumii nevinovăția ei, iar între timp persoane care în trecut i-au făcut rău acum se întorc să o ajute.

alexandra01

Alexandra, alături de Daniel Meze

Cartea a fost lansată în data de 15 decembrie 2017 la Bacio Dolce, unde au fost prezenți colegi, profesori, prieteni și membri ai familiei, pentru a o susține împreună pe Alexandra pe drumul pe care a pornit.

În prezent, tânăra scriitoare mai lucrează la alte două cărți și vrea să continue cât mai mult pe acest drum, dar nu crede că va fi ceva de bază în viitor.

„Dar cine știe? Viitorul este imprevizibil”, ne-a spus Alexandra.

LAVINIA HĂLMĂGEAN, PATRIC ANDRAȘ

lavinia si patric

LAVINIA HĂLMĂGEAN şi PATRIC ANDRAȘ

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: