Elev în clasa a XII-a B, la filologie-jurnalism, Alexandru Toader a câștigat o bursă Front End Web Development, care este în parteneriat cu Google. Această bursă constă într-o școlarizare gratuită pe platforma Udacity, partener Google, care suportă costurile bursei, ne-a relatat Alexandru. Despre acest subiect am avut plăcerea de a discuta cu Alexandru, care ne-a oferit detalii despre bursa primită.

ALEX TOADER
REPORTERI: Alex, povestește-ne despre această bursă, cum ai ajuns să aplici pentru ea?
ALEXANDRU: Am aflat de această bursă prin intermediul unui vlogger – Mikey Hash, mai exact – am urmat pașii indicați de el și am aplicat; oricine putea să aplice. Am aplicat pentru cursul Front End Web Development. Pentru a intra, experiența nu a fost necesară, ceea ce a fost necesar a fost pasiunea, timpul şi dorința de a primi această bursă. Nu trebuie să fii un geniu, trebuie doar să îți dorești și să vrei cu adevărat o carieră în acest domeniu.
REPORTERI: Spune-ne de ce crezi că ai fost ales.
ALEXANDRU: Cred că nu am fost ales pentru experiența mea în programare; am mai avut tangențe cu programarea, dar nu asta a fost esențial, țin minte că în interviul de aplicare am fost întrebat de ce cred că merit această bursă, iar eu am răspuns simplu: merit această bursă prin simplul motiv că îmi doresc și nu neapărat că vreau să fac o carieră, ci pur și simplu pentru cultura mea general. Am intrat într-o eră tehnologică în care cunoasterea unui limbaj de programare ar trebui să fie esențială în viața unui om.
REPORTERI: Ce s-a întâmplat după ce ai fost acceptat?
ALEXANDRU: Bursa constă în două module; eu am terminat primul modul, iar acum aștept răspunsul în februarie. Dacă am intrat în modulul doi, vor fi doar 3.000 de locuri disponibile.
au consemnat VANESA DIBARȚ şi SALOMEEA GURĂU










