RALUCA GĂVRUȚA & DENISA ȚURCĂU: Învățător la 19 ani

Andrei Corb este absolvent al Colegiului Național Iosif Vulcan din Oradea. În prezent este student al Facultăţii de Științe Socio-Umane și învățător la Școala Gimnazială nr. 1 Hidișelu de Sus.

andrei corb 03

ANDREI CORB

După terminarea liceului, unii elevi ai secției de pedagogie a Colegiului Național Iosif Vulcan, care doresc să urmeze cariera de dascăl, participă la un examen de titularizare, care constă într-un examen scris și o inspecție la clasă. În funcție de media obținută în urma acestor evaluări, aceștia își pot alege o școală în care să profeseze. Andrei a luat și el parte la aceste testări și astfel a ajuns învățător.

Să treci din postura de elev la cea de profesor pare foarte greu, dar învațând la Liceul Pedagogic, Andrei a fost obișnuit cu catedra, cu documentele, cu profesorii și mai ales cu copiii, deoarece pe parcursul celor patru ani petrecuți în liceu el a facut destul de multă practică, atât la grădiniță, cât și la școală.

O oră la clasa pregătitoare la care predă Andrei decurge astfel: 35 de minute ține o activitate și 15 minute sunt activități recreative.

„Copiii sunt cuminți, însă la început a fost puțin mai greu până s-au obişnuit cu noile reguli pe care le impune școala. Eu pot să spun că sunt foarte mulțumit, deoarece i-am adus pe drumul cel bun. Acum avem reguli, nu mai vorbim neîntrebați, nu ne mai ridicăm de pe scaun, ridicăm mânuța, suntem atenţi şi încercăm să ducem la bun sfârșit toate cerinţele, ceea ce nu prea făceau în prima săptămână”, ne spune Andrei.

andrei corb 02

Andrei este și interpret de muzică populară, el începând să studieze de mic la Palatul Copiilor și Elevilor din Oradea, iar pe urmă la Școala Populară de Arte Francisc Hubic. În prezent este membru al Ansamblului Stelele Bihorului și al renumitului grup Feciorii Bihorului din Oradea, iar pe langa acestea colaborează cu diferite ansambluri și televiziuni din țară.

andrei corb 01

„Iubesc foarte mult ceea ce fac, atât profesia de dascăl, cât și muzica. Unii oameni spun că îmbină utilul cu plăcutul, eu am îmbinat plăcutul cu și mai plăcutul”, spune interlocutorul nostru.

RALUCA GĂVRUȚA, DENISA ȚURCĂU

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: