Joi, 15 noiembrie, 30 de elevi din școala noastră, din clasele 10 A, 11 A și 11 B, au participat la activitatea finală din cadrul proiectului județean „Rolul actorilor educaționali în combaterea violenţei”, prof. coordonatori Luminița Feşnic, Sandor Lilla și Violeta Jăhăleanu.

Proiectul a fost organizat de ONG Uniunea Femeilor Bihor (președinte prof. Ana Angela Pop), fiind dedicat zilei de 25 noiembrie, Ziua Mondială pentru eliminarea violenței asupra femeii.
În deschidere, Episcopul PSS Virgil Bercea a avut un emoționant discurs despre violența din societate.

In cadrul proiectului, s-a organizat și un concurs pe tema violentei, având trei subdiviziuni: creație literara (eseu), arte plastice (desen), teatru (sceneta).
Din cele 12 premii totale oferite (locul 1, 2, 3 și o menţiune la fiecare secțiune), patru au fost câștigate de elevii școlii noastre, însumând un total de 600 de lei.
Premiul 1: Diana Ciocic, 10 A – arte plastice; premiul 2: Raul Bejinaru, 11 A – arte plastice; premiul 2: Maria Pascalau, 11 A – eseu: premiul 3; echipajul format din Raul Chirilă, Larisa Fetinca, Andrei Iova, Denisa Leac și Andreea Raita, 11 B – sceneta.
În final, câteva opinii ale câștigătorilor:
Andreea Raita: „Din punctul meu de vedere, concursurile de acest tip sunt importante, elevii își pun mintea la contribuție, învață sa lucreze în echipă, iar tema violenţei e bine punctată, deoarece adolescenții văd ce se întâmplă în jurul lor și știu sa pună în practică ce văd; mintea unui copil, unui adolescent vede altfel lucrurile decât cea a unui adult. Eu cred ca acest tip de concurs te poate învăța multe și nu ai nimic de pierdut daca eşti implicat”.
Maria Pașcalău: „După părerea mea, acest eveniment a fost unul reușit, organizatorii s-au preocupat mult de realizarea lui, iar profesorii coordonatori și-au luat din timpul lor ca să îi îndrume pe elevi. Îi mulțumesc doamnei dirigintă Sandor Lilla pentru susținerea acordată și tuturor membrilor de la Asociația Uniunea Femeilor din Bihor”.
Larisa Fetinca: „Am aflat de acest concurs de la doamna dirigintă, care m-a abordat știind că fac teatru, să pregătesc o sceneta cu tema anti-violență. Am accept propunerea dânsei deoarece îmi place sa mă implic în tot felul de activități, plus că îmi face plăcere de fiecare data sa joc și să urc pe scenă. În primul rând, subiectul mi-a plăcut – cu astfel de activități poate reușim să deschidem ochii unora, sa combatem și sa prevenit violența, fie ea de orice fel. Mi-a făcut o deosebită plăcere să particip la acest concurs alături de încă patru colegi de ai mei și sunt mândră că am reușit să luam locul trei din atâtea scoli participante”.
Proiectul a avut ca parteneri Consiliul Județean Bihor, Inspectoratul Școlar Județean Bihor, Colegiul Consilierilor Juridici Bihor, Episcopia Greco-Catolică Oradea.
DENISA LEAC, DENISA CHEBELEU










