Elevă la Liceul Iosif Vulcan, Diana Terec, în vârstă de 16 ani, practică hip-hop-ul şi a fost de acord să ne răspundă la câteva întrebări legate de pasiunea ei.

REPORTERI: Unde faci hip-hop?
DIANA: Practic hip-hop-ul la clubul Unique Dance Studio Oradea.
REPORTERI: De la ce vârstă îl practici?
DIANA: Am început să practic acest stil de dans de la vârsta de 13 ani, susținută de prieteni apropiați și de familie, dar în special de părinți mei. Mi-am dorit foarte mult să practic acest sport, deoarece este minunat, iar când am văzut afișul cu clubul de dans, nu am mai stat pe gânduri și m-am dus la înscrieri. Într-adevăr, au fost și persoane care mi-au spus că hip-hop-ul nu este de mine însă le-am demonstrat că pot face asta.
REPORTERI: Unde ai participat pana acum cu hip-hop-ul?
DIANA: Primul concurs la care am participat a fost Campionatul Național IDO, la care am luat locul 3, după acesta urmând o serie de concursuri și campionate naționale, de exemplu: ESDU, unde am ocupat locul 1 la toate categoriile la care am participat, The Game, cu mai multe ediții, unde am urcat pe podium de fiecare dată, și Bounce, unde am obținut locul 2.

DIANA TEREC
REPORTERI: Iti doresti sa ajungi mai departe cu acest dans?
DIANA: Da, îmi doresc să ajung cât mai departe, deoarece îl practic cu mare plăcere și simt că mi se potrivește. Dacă un dansator își dorește cu adevărat, atunci dă tot ce are mai bun și se străduiește să ajungă tot mai sus prin efortul depus.

Afişul „vinovat” de pasiunea Dianei, care a împins-o înspre hip-hop
REPORTERI: Ai un idol in hip-hop?
DIANA: Idolul meu este o femeie minunată din Ungaria, pe nume Barbara Börczi, care a reușit să ajungă la un nivel foarte ridicat datorită muncii sale.
Foto: arhiva personală Diana Terec










