GIANINA BAN & OANA TAICHIŞ: Ghibu la Internaționale

Sebastina Papai, elevă în clasa a VIII-a la liceul nostru, a reuşit o performanță remarcabilă: este olimpică naţională la olimpiada de Franceză şi cea de Română. La olimpiada de Română a ajuns la faza internațională, prin mult efort şi multă muncă.

sebastina papai

Sebastina Papai

Sebastina este o persoană ambițioasă şi perseverentă, căreia i-a plăcut întotdeauna să-şi atingă scopul şi să-şi depășească limitele. La olimpiadă a participat din pură plăcere, întrucât mereu a avut o afinitate către limbile străine şi iată că şi către limba maternă .

„Nu mi-a fost deloc greu, căci m-am pregătit din plăcere, iar orele petrecute cu doamna profesoară la pregătire au fost o desfătare pentru suflet, deoarece mă fermecau discuțiile şi analizele literare”, susține Sebastina.

Pe parcurs, emoțiile au crescut, culminând cu bucuria premiilor obținute, răsplata muncii ei, devotamentului şi implicării părinților, profesorilor, doamnei diriginte, colegilor care au susținut-o necondiționat. Pregătirea a fost intensă, aproape zilnică, însă „atunci când lucrezi din plăcere, nimic nu ți se pare greu sau obositor.”

Atunci când a văzut rezultatele, a fost copleșită de emoții, întrucât  toată pasiunea, munca şi plăcerea s-au încununat într-un premiu simbolic al roadelor muncii ei. Cel mai mult a susținut-o mama ei, apoi profesorii, doamna dirigintă, dar şi colegii.

„În legătură cu faza internațională, abia de câteva zile am aflat că sunt calificată, iar asta îmi dă câteva emoții, deoarece nu ştiu la ce să mă aştept. Totuşi, îmi plac provocările pe care le voi aborda cu multă seriozitate.”

Timpul îi e mereu ocupat cu învățatul, pregătirea pentru examen, munca suplimentară la materiile ei de suflet, precum limba franceză.

Doamna profesoară Corina Chiş, cea care o pregătește, are o parere extraordinară despre Sebastina: „Sebastinei i s-au recunoscut, în sfârşit, meritele. E o fată silitoare şi merită cu adevărat să se claseze ca atare. Putea să fie calificată astfel şi în anii precedenți, însă corupția nu a lipsit şi, datorită unor jocuri de culise, Sebastina a fost nedreptățită.”

În acest an, doamna Chiş Corina a făcut o sesizare legată de nedreptățile care se petrec la corectarea lucrărilor, iar astfel Sebastina a avut parte de reuşită.

OANA TAICHIŞ, GIANINA BAN

oana si gianina

OANA TAICHIŞ şi GIANINA BAN

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: