Ricardo Farcaş este un tânăr în vârstă de 16 ani, fiul fostului antrenor in Liga 2, acum şeful de centru la secţia fotbal CSM Oradea.

Ricardo Farcaş
A inceput cariera de fotbalist inca de la varsta de 7 ani, la Luceafărul Oradea, sub îndrumarea antrenorului Sorin Todea, până la vârsta de 14 ani.
După ce i s-a propus sa participe la o selecție la Cluj, unde au fost mai multi scouteri, din 100 de copii participanţi a fost selectat el şi încă trei, de către scouter-ul de la Arsenal.
Din cauză că avea 13 ani, iar ca să semnezi un contract de profesionist trebuia să aibă 16 ani, acesta a fost nevoit să mergă la academia lui Arsenal, în Salonik, Grecia, unde a stat timp de doi ani.
El spune că aceasta a fost cea mai grea perioadă, deoarece a fost nevoit să plece singur, lăsându-şi familia si prietenii acasă.
Acolo a mers la o şcoală normală, Aristotellio Kolegio, iar între timp a învăţat limba engleză şi greacă.
Antrenamentele erau două pe zi, iar telefoanele le preda la 22:00 şi le primea a doua zi, dupa ce învăţa pentru şcoală, la 19:00.
Această perioadă, deşi grea pentru el, a fost in acelasi timp frumoasa şi de neuitat.
Dupa ce au trecut doi ani, in vara trecuta a fost dus de către agentul lui, Cătălin Sărmășan, la probe la Ajax Amsterdam, unde a stat şapte zile, unde s-a antrenat cu echipa Under 19 a Ajax-ului.

Mai târziu a aflat frumoasa veste de la agentul său, că i s-a propus un contract de trei ani de zile cu Ajax.
„În acel moment am simţit ca toate sacrificiile pe care le-am facut au meritat si nu regret nicio zi petrecută pe terenul de fotbal, deoarece am făcut şi fac totul din plăcere”, ne spune Ricardo.
Foto: arhiva personală Ricardo Farcaş
ELISA STANCIU

ELISA STANCIU










