OANA TAICHIŞ: Iulia e mândră de talentul său

Iulia Buboiu are 13 ani, fiind în clasa a VI-a la Liceul Tehnologic nr. 1 Suplacu de Barcău. Aceasta și-a descoperit de mică talentul vocal, acum performând în acest domeniu.

Iulia și-a descoperit pasiunea de mic copil, de la grădiniță, când la serbări era apreciată de cei prezenți. Astfel, Iulia și-a făcut curaj pentru a începe orele de canto alături de Emilia Borza Sugar, care îi arată tainele cântatului.

Până acum a participat la multe concursuri, la care a obținut mențiuni, iar la un concurs din Târgu Mureș a obținut locul 1.

„Până în prezent sunt destul de apreciată, dar în viață sunt și oameni răi, dar eu îi accept așa cum sunt”, e spune Iulia.

Fiind încă elevă, trebuie să îmbine școala cu cântatul, lucru care nu este foarte ușor, uneori fiind obosită, dar profesorii o înțeleg, lucru pentru care le este recunoscătoare.

În timpul liber exersează cântatul la chitară și la pian, făcând acestea din plăcerea și atracția pentru muzică. Iulia a mai mărturisit că este mândră de ceea ce face.

Profesoara sa, Emilia Borza Sugar, este cântăreața preferată a Iuliei și modelul său.

Fiind luată în Ansamblul Aușana de către Silviu Botiș, unde este cea mai tânără membră, aceasta a avut multe de câștigat.

Părinții Iuliei sunt foarte mândri de tot ce face aceasta, susţinând-o în ceea ce face.

Pe lângă cântat, își dorește să ajungă medic, făcându-i plăcere să ajute oamenii.

Foto: arhiva personală Iulia Buboiu

OANA TAICHIŞ

OANA TAICHIŞ

OANA TAICHIŞ

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: