Lorena Ianța, elevă în clasa a VII-a a Şcolii Gimnaziale „Oltea Doamna” Oradea a acceptat să ne vorbească puțin despre pasiunea ei, şi anume cântatul.

LORENA IANŢA
Cântă de când era la grădiniță, iar talentul l-a moştenit de la tatăl ei. Costumele populare le-a primit de la bunica ei, dar şi de la alte cunoştințe.
Părinți au îndrumat-o spre Palatul Copiilor şi Elevilor din Oradea, unde a început să-şi dezvolte această pasiune făcând canto cu doamna Ana Maria Gal.

Alături de doamna Aurica Vaida, compozitoarea melodiilor
Primul spectacol l-a susținut la vârsta de 8 ani, la Sala „Florica Ungur”.
A participat la concursul „Cântați cu noi” din Beiuş, unde a obținut locul II.
La evenimentele la care participă cântă doar muzica populară.
Lorena mereu cântă când are timp, iar dacă nu are, îşi face. Cântecul este pentru ea un refugiu, iar a doua ei pasiune este vioara (începătoare). Până acum a scos două melodii proprii, „Puntea popii cea din sat” şi „M-o făcut măicuța joi”, compozitor a fost doamna Aurica Vaida.
Cel mai mult în materie de muzică o admiră pe fosta cântăreață Ramona Fabian.
Sursă foto: Facebook
MĂDĂLINA MOLDOVAN, GIANINA PAMFILOIU