Luni, 19 decembrie 2016, liceul nostru a avut onoarea de a avea un oaspete special, pe domnul Călin Ghemiș, arheolog la Muzeul Țării Crișurilor, venit la invitația profesorului Cosmin Bogdan pentru a susține o conferință, în două părți. În prima parte a vorbit despre peștera Coliboaia, unică în Europa, și alte peșteri, iar în cea de-a doua despre „Marea expoziție românească” 2016 din China.
Peștera Coliboaia se află la 40 de km de Ștei; deși aceasta a fost descoperită cu decenii în urmă, avea un sector necunoscut, deoarece trebuiau traversate două sifoane. Pe pereții porțiunii respective, descoperite în 2009, au fost găsite picturi rupestre făcute cu ocru și cărbune. Picturile reprezintă animale care au trăit în Cuaternar, contemporane omului preistoric: urși, cai, rinoceri lânoși.
Se crede că acestea au o valoare spirituală, deoarece nu sunt desenati și oamenii care să ucidă animalele, iar desenele se află departe de intrarea în peșteră, unde apar de obicei vânătorile.
Domnul Călin Ghemiș, care este și speolog, a coordonat echipa internațională pentru a studia și cartografia peștera.
Prezentarea a fost o premieră pentru liceul nostru, atât prin valoarea studiilor, cât și prin faptul că aceeași conferință, ținută în sala festivă, a fost susținută și în China, la expozițiile României.
Am mai aflat o informație importanta; după ce Muzeul Țării Crișurilor se va muta, va avea un spațiu unde va fi construită o replică la scară naturală a galeriei cu desenele rupestre din Coliboaia.
Foto şi video: Florin Mihocaş
FLORIN MIHOCAŞ

FLORIN MIHOCAŞ










