Mulţumiri pentru acţiunea „Biciclete”

Dragii noştri elevi, colegi, prieteni, cunoştinţe,

Vă mulţumim că aţi fost alături de noi la evenimentul organizat de Liceul Onisifor Ghibu!

Dat fiind că a fost într-o zi rece şi mohorâtă,

că mulţi dintre voi – ştim – au împrumutat cum au putut, cu sacrificii, biciclete,

că acelora care au venit cu role sau skate-uri le-a fost mai greu decât bicicliştilor şi totuşi au ţinut să însoţească Peţa până la capătul traseului propus,

dat fiind că a fost o zi spre sfârşitul sătămânii, cu oboseală acumulată, poate cu teme pe mâine,

vă mulţumim cu atât mai mult şi vă spunem:

Este proiectul vostru! De acum, aţi dat „sudoare şi sange”, deci proiectul a devenit al vostru, prin sacrificiul vostru asumat!

Să nu rămână o acţiune singulară, să nu ne lăsăm, să fim EcoWarriors, să ne pese de natura ce ne ţine curaţi, sănătoşi şi frumoşi sufleteşte!

Vă invit să aveţi atitudine! Fiţi non-conformişti în sensul frumos, bateţi-vă cu munţii nepăsării, ai inerţiei de a pactiza cu cauze bune, prin gând şi mai ales prin faptă!

Aveţi atâta energie, scoateţi-ne pe noi, adulţii din jurul vostru, din coloană şi trageţi-ne de mânecă, să fim treji şi vii, luptând lupta cea bună!

Mulţumim încă o dată, cu reverenţă!

prof. MIRELA ARDELEAN şi ECHIPA DE PROIECT INIŢIATIVA PRO PEŢA

Save

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: