Cum să reduci stresul pentru a-ţi îmbunătăţi viaţa

Stresul este cunoscut ca fiind una dintre cele mai importante cauze ale vizitelor medicale din Statele Unite şi nu numai, putând avea un impact extrem de negativ asupra sănătaţii mentale și fizice. Deşi toată lumea va experimenta stresul din când în când, indiferent de ce stil de viată ai, există câteva metode pe care le poți utiliza să menţii acest lucru sub control şi să ai o viaţă mai fericita, mai sănătoasa, mai împlinită.

Implică natura în exerciţiile fizice

Exerciţiile fizice sunt un mod fantastic de a diminua nivelurile de stres, dar poţi duce acest pas mai departe, prin a te îndrepta spre pădure pentru workout. S-a descoperit că dacă petreci timp în natură, plimbându-te încet sau mergând cu bicicleta pe munte, poţi scăpa de stres. În plus, studiile arată un procent de 20% de îmbunătăţire a memoriei și a atenţiei pentru cei care petrec regulat timp în natură.

Începe-ţi ziua cu meditaţie sau rugăciune

Meditaţia este una dintre cele mai bune modalităţi de a-ți îmbunătăți bunăstarea emoțională. S-a descoperit că, dacă îți începi ziua cu o sesiune de meditație de 5-10 minute, asta te ajută să rămâi calm și să tratezi mai bine orice situație stresantă care apare. Cea mai bună parte este că oricine poate să învețe să mediteze și poți să o faci oriunde, fără să ai nevoie de condiţii speciale. Unii se folosesc de anumite accesorii sau ard tămâie când meditează.

Read the rest in Paperless

ROMINA DUTCAŞ

romina-dutcas

ROMINA DUTCAŞ

Leave a comment