DENISA CHEBELEU: Ziua internațională a păsărilor

În fiecare an, la 1 aprilie, se sărbătorește Ziua internațională a păsărilor, care marchează reîntoarcerea acestora din zonele in care au iernat.

În lume trăiesc peste 10.000 de specii de păsări şi 12% dintre ele sunt în pericol să dispară în următorul secol, iar supravieţuirea lor depinde de sprijinul pe care toţi oamenii planetei trebuie să-l acorde măsurilor de conservare şi protejare a acestora.

La 19 martie 1902, o Convenție Internațională pentru protecția păsărilor a fost semnată la Paris, de către reprezentanții a 13 țări europene, fiind primul act prin care se protejau păsările. Convenția a fost ratificată la 6 decembrie 1905 și a intrat în vigoare la 1 aprilie 1906.

În România, această sărbătoare îşi are originea din perioada celor două războaie mondiale, fiind sărbătorită, mai ales, în şcoli. Elevii instalau cuiburile artificiale pe care le construiau  pentru păsari. Această tradiţie a fost reînviată în 1993 de Societatea Ornitologică Română. Din luna aprilie a anului 1994, Ziua Păsărilor este sărbătorită în fiecare an în România.

DENISA CHEBELEU

image003

DENISA CHEBELEU

Leave a comment