El este Ionuț Paşcu, un artist în vârstă de 17 ani. Locuieşte într-o zonă frumoasă de munte de pe valea râului Trotuş, din comuna Brusturoasa, județul Bacău, şi frecventează Liceul de Arte Plastice „Hans Mattis Teutsch” Braşov, în clasa a X-a.

IONUŢ PAŞCU
Pasiunea lui Ionuț pentru pictură s-a descoperit nu mult după venirea lui pe lume, deoarece de mic a fost atras de pensulă şi de vraja culorilor. El crede că această dragoste față de universul picturii este ceva ereditar, deoarece tatăl lui este pictor şi de mic îl însoțea în această lume minunată şi magică a picturii.
Modelele lui în viață sunt clasicii picturii universale, începând cu renaşterea şi terminând cu pictura impresionistă care îl frapează prin pensulație şi bogăția de culori: „Când desenez şi stau în fața şevaletului înconjurat de paleta de culori, pânza albă, cartonul şi creioanele, atunci mă simt ca în fața unei provocări, unde eu trebuie să îmi aşez visurile şi gândurile unui artist în devenire.”
Are un canal youtube, „Ionuț Paşcu Art” , unde postează videoclipuri din activitatea lui artistică. Ionuț intenționează să-şi facă o carieră din asta: „Altceva nu vreau să fac şi nimic nu iubesc mai mult decât pictura şi universul ei.”
Ceea ce face îl obligă pe Ionuț să privească cu responsabilitate şi dorința de a munci, pentru a fi demn de a se numi artist. Părinții îl susțin cu multă dragoste şi încredere în capacitatea lui de a face cât mai mult în pasiunea şi visul vieții mele.
Îl inspiră tot ce este în jur: de la pruncul ce zâmbeşte nevinovat privind la mama sa, până la bătrânul cu chipul brăzdat de griji şi vremi, peisajele mirifice din răsăritul soarelui, până la apus. „Creațiile mele sunt o parte din sufletul meu; când le privesc, mă văd pe mine şi starea mea interioară, din momentul în care stăteam aşezat în fața şevaletului, doar eu şi dorința de-a aşeza imaginea şi visurile mele pe albul imaculat al pânzei sau cartonului.”
GIANINA BAN, ALEXA MARIA FIȚ

ALEXA-MARIA FIȚ şi GIANINA BAN










