Colega noastră, Narcisa Dărăban din clasa a X-a D, face parte din Clubul de Debate condus de doamna profesoara Sandor Lilla. Narcisa a fost de acord să ne împărtășească cate ceva din experienţa ei.

NARCISA DĂRĂBAN
A intrat in Clubul de Debate in clasa a IX-a din pură curiozitate și cu speranța că va scăpa de frica de a vorbi in fața unui public.
Primul concurs la care a participat a fost un meci amical împotriva Liceului Baptist Emanuel. După acest meci au urmat etapele regionale, unde Narcisa și echipa ei au obtinut locul III.
Etapa națională a avut loc la Miercurea Ciuc,unde colega noastră s-a clasat pe locul 41 din 99 de participanti.
Chiar daca este obisnuita in postura de competitor, joi, 17 decembrie, Narcisa a fost arbitrul meciului amical dintre echipa liceului Gojdu si echipa scolii noastre. Chiar dacă echipa noastră a pierdut, membrii ei sunt convinsi că își vor lua revanșa în meciul următor.
Clubul de debate va avea in continuare numeroase meciuri amicale împotriva altor echipe din județ.
Am fost curioasă să aflu care este cea mai mare realizare a Narcisei de cand a intrat in Clubul de Debate. Aceasta ne-a răspuns: „Cea mai mare realizare este faptul că am reușit să scap de frica de a vorbi în fața unui public, am învățat sa imi fac ordine in gânduri, să imi sustin o idee și am căpătat încredere in mine.”
Pe cei dornici să intre in acest club Narcisa îi sfatuieste să facă acest lucru, deoarece vor avea doar beneficii si vor scapa de frica de a vorbi in fața unui public.
ADRIANA ŞTIUBE

ADRIANA ŞTIUBE










