UPDATE O altfel de religie

image002 largeJoi, 27 noiembrie, la noi în școală a avut loc o prezentare la care a vorbit Maia Teszler, din partea Asociației TIKVAH din Oradea, asociație care a adus expoziția itinerantă „SHALOM! Despre iudaism şi viața evreiască”.

image001

La aceasta prezentare, Maia ne-a vorbit despre viața ei, despre viata, muzica pe care o asculta evreii și religia lor, a vrut să stie părerea noastră despre ea, dacă o credem diferita și nu în ultimul rând a raspuns la niste întrebari venite din public.

Legat de iudaism, textele de baza în istoria evreilor erau: Vechiul Testament, Biblia evreiască, Tora, Profeții, Scribele și Talmudul, iar legat de Dumnezeu, el apărea și sub alte denumiri.

La final,Maia ne-a mărturisit că îi place mai mult România decât Israelul, deoarece se află în Romania de la vârsta de 4 ani, aici a făcut grădinița, aici a făcut școala generală, liceul si facultatea şi nu în ultimul rând aici si-a făcut prieteni.

În întâlnirile cu elevi în cadrul proiectelor asociației, membrii asociatiei au realizat că mulți nu întâlniseră niciun evreu, că nu aveau informații (sau acestea erau eronate) despre ce este iudaismul, care sunt tradițiile, obiceiurile evreilor.

Aceasta expozitie, Shalom!, se adresează tocmai aceste lacune de informație și explică unele din elementele de bază ale iudaismului, prezintă sărbătorile, tradițiile, obiectele ritualice etc. Și această expoziție se poate solicita de către școli, și în viitor, susțin membrii asociatiei Tikvah Oradea.

Mai multe informatii despre aceasta asociatie puteti gasi pe site-ul: http://www.tikvah.ro/

Sursă fotografii: arhiva personală prof. Sandor Lilla

DARIUS BALA, RĂZVAN LASLĂU

Leave a comment