O săptămână altfel de nota… 10 D

Salutări din Şuncuiuş

Salutări din Şuncuiuş

Programul „Școala altfel” a constituit pentru elevi o posibilitate inedită de a evada din zona stresantă a orelor de curs pentru o săptămână, mai exact în perioada 2-06 aprilie 2012. Elevii s-au implicat, alături de profesori, în diverse activități extrașcolare ce au avut ca scop cooperarea dintre profesori și elevi, precum și acumularea de noi cunoștințe prin mijloace diferite de cele clasice.

În Băile Felix

În Băile Felix

Repovestită de Abigail

Pentru a afla cum s-a desfășurat săptămâna pentru o clasă obișnuită de liceu, ce activități a întreprins în cadrul programului „Școala altfel” și ce planuri au elevii pentru anul 2013, am stat de vorbă cu eleva Abigail Pater din clasa a X-a D a Liceului Teoretic Onisifor Ghibu Oradea, care a fost extrem de cooperantă și doritoare să ne împărtășească activitățile desfășurate de propria clasă.

Lacul cu nuferi

Lacul cu nuferi

Schimb de roluri

Prima zi a programului a debutat cu o activitate interactivă, dar în același timp interesantă și distractivă pentru elevi, care s-au pus pentru câteva ore în locul profesorului, acesta revenind în ipostaza de elev. Clasa a X-a D a pus în scenă și una din piesele lui Caragiale, fiind organizați pe grupe.

CITEŞTE ŞI: https://logopaper.wordpress.com/2013/02/26/o-saptamana-altfel-intr-o-scoala-alfel/

Vizită la Universitatea Oradea

Vizită la Universitatea Oradea

Ziua a II-a a fost alocată unei vizite la Universitatea din Oradea, unde elevii s-au pus la curent cu noutățile universitare. Aceștia au fost însoțiți de prof. Mircea Pop.

Miercuri a fost o zi dedicată ieșirii în aer liber, în zona Felix, unde elevii au vizitat împrejurimile, dar și lacul cu nuferi.

Spre Peştera Ungurul Mare

Spre Peştera Ungurul Mare

Joi și vineri elevii s-au aventurat într-o excursie la Șuncuiuș, în care au avut ocazia de a vizita Peștera Ungurul Mare. Aceștia au fost cazați la Hotelul „La Contele Dracula”, iar seara și-au încheiat-o printr-un foc de tabără.

Foc de tabără

Foc de tabără

Ieşiri în natură pe agenda 2013

Lista de activități pentru anul 2013 nu a fost definitivată momentan, dar din informațiile date, se preconizează ieșiri în aer liber și vizite în cele mai importante locuri are orașului și nu numai.

Drumeţie în Şuncuiuş

Drumeţie în Şuncuiuş

Impresia de ansamblu despre „Săptămâna altfel” a fost pozitivă, după cum ne-a mărturisit Abigail, spunând că activitățile la care au participat au fost constructive și au reprezentat o experiență unică și interesantă pentru grupul clasei a X-a D, ajutându-i să se cunoască mai bine și să socializeze mult mai ușor.

LAURA TAU

LAURA TAU

LOREDANA MOCA

LOREDANA MOCA

LOREDANA MOCA, LAURA TAU

Şuncuiuş

Şuncuiuş

Leave a comment