Love is in the air… in Ghibu

În perioada 14-22 februarie, în liceul nostru s-a realizat un proiect cu ocazia sărbătorilor Valentine’s Day, respectiv Dragobete, oferindu-se astfel o şansă celor amorezaţi să îşi declare sentimentele de afecţiune faţă de cineva, într-un mod original şi, în acelaşi timp, romantic, aşternându-le pe o coală de hârtie, ce urma să fie ulterior expediată de cei doi cupidoni ai liceului, ce aveau ,,sacra misiune” de a duce destinatarului cuvintele de amor. Astfel, s-a pus la dispoziţia îndrăgostiţilor o ,,Căsuţă poştală a dragostei”, unde se puteau lăsa scrisorile.

 

Cei patru cupidoni

Cei patru cupidoni…

Fiind în grija celor doi cupidoni, expeditorii aveau certitudinea că, a lor cuvinte vor ajunge, cu siguranţă, ,,la urechea” fiinţei dragi.

Ingenioasa idee a aparţinut Consiliului Elevilor din cadrul liceului nostru şi a fost imediat receptată de elevi, care au privit-o ca pe un mod haios, prin care puteau impresiona pe acea persoană specială ce era ,,ascunsă într-un colţişor” al inimii lor.

Rolul de cupidoni a fost şi este, alternant, jucat de: Laura Tau, Patrich Lorincz, Petru Varga şi subsemnata.

... şi subsemnata

… şi subsemnata

Ca urmare a acestei experienţe, am putut observa reacţia elevilor cu privire la acea ,,chestie” numită dragoste. Pot spune că elevii au fost realmente încântaţi de această idee, iar dacă nu e aşa, vă rog, contraziceţi-mă.

Cei care nu aţi avut privilegiul să vă exprimaţi sentimentele prin intermediul nostru şi vă doriţi acest lucru, vă aşteptăm scrisorile, cu drag, până în data de 22 februarie. Noi vom fi bucuroşi să răspândim IUBIREA!

 

AMALIA CAP

3 comments

  1. Adelina's avatar
    Adelina

    Interesanta ideea 🙂 .. Bravo Consiliului Elevilor pentru asemenea initiative !.

    Like

  2. Petru's avatar
    Petru

    Mulțumim Adelina

    Like

Leave a reply to Adelina Cancel reply