În data de 27 ianuarie, de la ora 12:00, în sala festivă a liceului nostru s-a desfasurat un proiect de creaţie literară, dedicat lui Nichita Stănescu. Proiectul a fost organizat de caţiva dintre profesorii liceului nostru – Nicoleta Cipleu, Mihai Vesa, Alexandru Popoviciu, alaturi de clasele a IX-a A şi a IX-a D şi alţi doi invitaţi, Mihai Vieru şi prof. Corina Păcurar, cu ocazia împlinirii anul acesta a 80 de ani de la naşterea marelui scriitor şi a 30 de ani de la zborul acestuia spre eternitate.
Din cele două clase s-au implicat câtiva elevi mai curajosi în a recita poeziile scriitorului, acestea fiind “Emoţie de toamnă”,”Înapoierea cheii”, „Înger refuzat de păsări” ,”Viaţa mea se iluminează”,”Belgradul în cinci prieteni”,”Cântec”,”Căutarea tonului”,”Adolescenţi pe mare”,”Nu-l uitaţi”,”Poem” etc.

Prof. Corina Păcurar de la Colegiul National Emanuil Gojdu, una din invitatii evenimentului, alaturi de prof. Alexandru Popoviciu
Deşi domnul profesor Vesa Mihai nu este centrat spre literatură, acesta a fost prezent la acest proiect, domnia sa declarand că din timpul şcolii îi plăcea să citească, fiind influenţat de un profesor de română pe care îl simpatiza si adaugand cu durere în suflet ca „tinerii din ziua de azi nu citesc cărţi”.
Prin acest proiect, am aflat câteva date biografice ale lui Nichita Stanescu. Referindu-se la poezia “Moartea căprioarei” scrisă de Nicolae Labiş, Nichita Stănescu afirma: “Aş fi dat orice de pe lume ca să fiu autorul acestei poezii”.
ROXANA COPIL, LARISA DAVID











