Proiectele Erasmus reprezintă, în prezent, una dintre cele mai valoroase oportunități educaționale pentru elevi. Pentru a înțelege mai bine impactul acestor mobilități, am stat de vorbă cu doamna profesoară Lucia Cighir, care este și diriginta noastră, implicată activ în coordonarea proiectelor din cadrul liceului nostru.

Implicarea dumneaei în Erasmus a început din dorința de a oferi elevilor șansa de a descoperi alte culturi și sisteme educaționale. Una din cele mai recente mobilități, Cracovia, Polonia, a fost o experiență complexă, plină de activități educative, schimburi culturale și momente care au contribuit la dezvoltarea personală a participanților.
De-a lungul anilor, s-a observat că elevii care participă la astfel de proiecte devin mai încrezători, mai responsabili și mai deschiși către nou de altfel ei își doresc să retrăiască astfel de experiență. Erasmus le oferă nu doar experiență academică, ci și oportunitatea de a-și dezvolta competențele lingvistice și sociale.
Desigur, organizarea unui astfel de proiect presupune multă responsabilitate și implicare, însă rezultatele sunt pe măsură. Experiențele internaționale pot influența decisiv parcursul profesional al unui elev, ajutându-l să își descopere pasiunile și să își stabilească obiective clare.
Mesajul doamnei profesoare Lucia Cighir pentru elevi este direct și fără echivoc: să aibă curaj să aplice, pentru că o astfel de experiență poate deveni un pas important în formarea lor ca viitori adulți.
Vă invităm să urmăriți acest interviu informativ și să luați aminte.
reporteri: ANDREEA BALOG, ALEXIA CMECIU
videograf: PATRICIA COSTIN













