„Dacă vrei să înțelegi o inimă, ascult-o cum bate în ritmul orașului.” Așa spun oamenii aici, iar Istanbulul îți vorbește fără cuvinte.
Fiecare stradă miroase a cafea proaspătă, a mare și a trecut amestecat cu prezent. Fiecare pod pare să lege nu doar continente, ci și suflete care s-au pierdut ori s-au regăsit.
„Inima unui oraș nu se măsoară în clădiri, ci în poveștile pe care le adună.” Și Istanbulul are milioane de inimi: iubiri pierdute, întâlniri neașteptate, lacrimi tăcute și râsete care răsună printre minarete. Am privit apusul peste Bosfor și am simțit cum soarele se desface în mii de oglinzi pe apă, ca niște promisiuni de iubire care nu se uită niciodată.
Aici totul este viu și delicat: istoria respiră printre zidurile Hagia Sofia, iar tramvaiele vechi trec ca niște gânduri grăbite pe străzile înguste. Și totuși, sub toată agitația, Istanbulul te lasă să te pierzi în tăcerea lui dulce-amăruie.
Istanbulul tace. Și eu tac. Dar te simt pretutindeni, și doare. Și nu există pod, stradă sau cafea, care să ne mai aducă împreună.
DENISA FURTOS
LOGO paper 