Awakenings nu este, pentru mine, un simplu film, ci o experiență emoțională care te obligă să te oprești și să te uiți la propria viață. Nu vorbește despre boală în sens clasic, ci despre o formă mult mai gravă de suferință: aceea de a exista fără să trăiești cu adevărat.
Leonard Lowe nu este doar un pacient, ci o voce care spune lucruri pe care oamenii sănătoși nu mai au răbdarea sau curajul să le rostească. Privindu-l, am avut constant senzația că filmul nu încearcă să-l vindece pe el, ci să ne trezească pe noi. Awakenings este despre timp pierdut, despre momente ratate și despre cât de ușor ajungem să tratăm viața ca pe ceva garantat, până în clipa în care nu mai este.
Momentul trezirii lui Leonard este unul dintre cele mai tulburătoare din istoria cinematografiei, tocmai pentru că nu este triumfal. Nu există muzică exagerată sau entuziasm artificial, ci doar o conștientizare lentă, aproape dureroasă. Când Leonard rostește „Am fost adormit.”, replica cade ca o sentință. Nu este doar o constatare medicală, ci o mărturisire existențială. Leonard a fost prezent fizic în lume, dar absent din viață. Ani întregi au trecut fără ca el să poată simți, alege sau greși. Această replică m-a făcut să mă întreb de câte ori suntem și noi „adormiți”, chiar dacă ne mișcăm, vorbim și ne îndeplinim obligațiile zilnice. Leonard începe să recupereze viața cu o intensitate care doare, pentru că știe că fiecare secundă contează.
Una dintre cele mai puternice și emoționante replici din film apare atunci când Leonard îi vorbește doctorului Sayer despre cunoaștere și timp. El spune „Învață, învață, învață… învață pentru mine.” Această replică m-a lovit direct, pentru că nu este o cerere egoistă, ci un act de generozitate extremă. Leonard știe că nu va avea suficient timp să experimenteze tot ce înseamnă viața, așa că îi cere altcuiva să o facă în locul lui. Este una dintre cele mai pure forme de tristețe pe care le-am întâlnit într-un film: acceptarea limitelor proprii și dorința ca sensul să continue prin altcineva. În acel moment, Leonard nu mai este pacientul vulnerabil, ci omul care înțelege viața mai profund decât cei care au trăit-o fără întrerupere. Pe măsură ce Leonard se adaptează la lumea din jur, devine din ce în ce mai clar că el nu este cel care are nevoie de ajutor în sens moral sau emoțional. De fapt, filmul sugerează exact opusul. Leonard observă oamenii sănătoși și vede ceva ce ei nu văd: incapacitatea lor de a se bucura de ceea ce au. Ideea aceasta apare constant în discursurile și reacțiile lui lumea nu știe să prețuiască viața decât atunci când o pierde. Leonard, care a fost privat de libertate și timp, vede frumusețea fiecărui gest banal. Pentru mine, el devine o conștiință incomodă, pentru că ne obligă să recunoaștem cât de superficial trăim. El nu cere să fie salvat, ci ca ceilalți să se trezească înainte să fie prea târziu.
Relația dintre Leonard și Dr. Malcolm Sayer este una dintre cele mai frumoase relații umane din film, tocmai pentru că nu este una clasică de tip medic–pacient. Deși Sayer este cel care administrează tratamentul, Leonard este cel care îl schimbă profund. Sayer pornește ca un om retras, rigid, aproape incapabil de emoție, dar prezența lui Leonard îl forțează să simtă, să se implice, să fie uman. Una dintre replicile-cheie ale filmului, care capătă greutate tocmai prin povestea lui Leonard, este „Spiritul uman este mai puternic decât orice medicament.” Această replică nu sună idealist, ci tragic. Pentru că, deși spiritul este puternic, corpul și timpul au limitele lor. Filmul nu ne minte: nu totul poate fi vindecat, dar totul poate fi simțit. Pe măsură ce efectele tratamentului încep să dispară, filmul devine și mai dureros. Leonard este conștient de ceea ce urmează și tocmai această conștiență face situația insuportabilă. El ajunge să spună una dintre cele mai sincere replici din film: „Nu suntem vindecați. Doar ne trezim.” Această replică este esența filmului Awakenings. Viața nu este despre soluții permanente sau fericire constantă, ci despre momente de luciditate. Leonard s-a trezit pentru o perioadă scurtă, dar suficient cât să înțeleagă ce a pierdut și ce înseamnă, de fapt, să fii viu. În comparație cu el, lumea din jur pare să doarmă liniștită, fără să-și pună întrebări.
Finalul filmului nu încearcă să fie optimist, iar tocmai de aceea este atât de puternic. Leonard nu este „salvat” în sens clasic, dar impactul lui rămâne. El lasă în urmă o lecție dureroasă și necesară: timpul nu este garantat, iar viața nu trebuie amânată. Din perspectiva mea, Awakenings este un film despre responsabilitatea de a trăi conștient. Leonard a pierdut aproape tot, dar a câștigat ceva rar adevărul. Iar acest adevăr este simplu și crud: nu trebuie să pierzi viața ca să înveți să o prețuiești.
BENIAMIN HONIȘ
LOGO paper 