Erasmus – o experiență care te modelează

În perioada 17-21 noiembrie 2025, un grup de 32 elevi și zece profesori ai Colegiului Național Onisifor Ghibu din Oradea au participat la o mobilitate Erasmus desfășurată la școala parteneră, XIV Liceum Ogólnokształcące im. Mikołaja Kopernika w Krakowie (XIV High School Nicolaus Copernicus) din Cracovia, Polonia. Această mobilitate a avut loc în cadrul Acreditării Erasmus, proiectul Green Horizons cu numărul 2025-1-RO01-KA121-SCH-000312912. Tema proiectului nostru este Protecția mediului și Ecologie, iar activitățile organizate au fost de tip peer learning și job shadowing.

Sursă imagine: fototeca Grigore Dara

Experiența din Polonia a fost cu adevărat una dintre cele mai importante din viața mea de elevă, pentru că a fost un timp în care am învățat constant și am descoperit lucruri noi în fiecare zi. Am descoperit valori pe care nu le înveți în mod obișnuit la școală și am trecut prin experiențe care combinau ecologia, creativitatea, colaborarea și cultura.

Activitățile desfășurate de elevii școlii noastre au arătat clar cât de multă muncă a existat înainte de mobilitate, chiar dacă această parte nu se vede din exterior. Fiecare activitate era bine gândită, structurată și susținută de materiale numeroase, ceea ce demonstra că nimic nu a fost improvizat pe loc. Se simțea că experimentele și workshop-urile fuseseră testate acasă, ajustate și pregătite cu seriozitate. S-a văzut implicarea reală a colegilor mei în activitățile prezentate de fiecare dintre ei, pentru că era destul de provocator să alegi o activitate care să fie captivantă pentru liceeni, dar în același timp să îi determine să se implice activ, astfel încât să plece cu ceva ce pot aplica sau experimenta. Elevii polonezi au fost activi în cadrul acestora, puneau întrebări, interveneau, propuneau variante și soluții, iar colaborarea dintre noi a fost una naturală, nu forțată. Pentru mine, a fost interesant să observ cum ideile se modificau pe parcurs și cum o activitate gândită într-un anumit fel prindea o altă formă datorită contribuțiilor venite din echipă.

Pentru mine, prezentarea propriilor activități a fost una dintre cele mai solicitante, dar și cele mai valoroase părți ale mobilității. Pregătirea dinainte a presupus mult mai mult decât se vede: gândirea structurii, alegerea materialelor si mai ales încercarea de a explica clar ceva ce părea simplu doar în mintea mea. Am înțeles faptul că mobilitatea nu a fost o excursie, ci o experiență care cerea pregătire, implicare, organizare și responsabilitate. Chiar dacă nu mi-au ieșit chiar așa cum mi-aș fi dorit, prezentările m-au ajutat enorm în ceea ce privește vorbitul liber, gestionarea emoțiilor și adaptarea discursului în funcție de public.

Privind înapoi, cred sincer că școala din Cracovia a fost extrem de bine aleasă pentru acest proiect, mai ales pentru elevii și atmosfera de acolo. Deși era o școală relativ mică, spațiul părea gândit astfel încât să te facă să te simți imediat acceptat. Am colaborat cu elevii polonezi la fel de ușor cum am lucrat între noi, românii, iar discuțiile porneau spontan. Atmosfera era relaxată, fără presiunea regulilor, iar libertatea de exprimare și de alegere a modului de a te prezenta era complet respectată. De fiecare dată când plecam de la școală, chiar dacă activitățile au fost multe și continue, nu te simțeai obosit, ci mai degrabă satisfăcut că ai învățat ceva nou și entuziasmat pentru ziua următoare.

Au fost și momente spontane, care nu țineau de program: ei ne-au învățat dansuri tradiționale poloneze, noi pe ale noastre, totul pornind din inițiativa elevilor. Într-o dimineață, ne-au întâmpinat cu găluște tradiționale preparate de ei, ne-au prezentat școala și au decorat-o special pentru venirea noastră, lucruri care au spus multe despre cât de implicați au fost. Ce mi s-a părut cel mai frumos a fost faptul că relațiile formate acolo nu s-au încheiat odată cu cele cinci zile de mobilitate, ci ele se mențin încă până în ziua de azi.

Sunt incredibil de recunoscătoare pentru această mobilitate, pentru faptul că am susținut examenul și l-am trecut, iar mai apoi mi-am pregătit activitățile, le-am prezentat și am luat parte la ele în mobilitate. A fost o experiență unică, diferită de orice altceva trăisem până atunci și știu sigur că, dacă voi mai participa la alte mobilități Erasmus, îmi voi promite să fie și mai bine, să corectez ce nu mi-a ieșit acum și să cresc din fiecare pas, exact așa cum am făcut și aici.

GRIGORE DARA, clasa a IX-a C

Leave a comment