Iar ne vom confrunta cu Turcia. Tragerea la sorți pentru barajul de calificare la Cupa Mondială 2026 a adus pentru România un adversar foarte dificil: Turcia.
Meciul se va juca într-o singură manșă, la Istanbul, un loc unde atmosfera se anunță electrizantă și unde publicul turc e cunoscut pentru presiunea incredibilă pe care o pune asupra oricărei echipe oaspete.
Dacă România reușește să treacă de acest baraj, urmează o finală împotriva câștigătoarei dintre Slovacia și Kosovo, ceea ce face ca adversarul următor să nu fie așa de dificil.
Am solicitat opinia unui fotbalist legitimat despre tragerea la sorți, care ne-a declarat că nu putem intra cu iluzii. Din punctul de vedere al lui Marian, Turcia e favorită clar, atât prin valoarea lotului, cât și prin avantajul terenului propriu: „Nu e că nu avem nicio șansă, dar trebuie să fim realiști. Ei au jucători mai valoroși, plus suporterii lor, iar faptul că jucăm un singur meci acolo schimbă totul.”
Noi vedem lucrurile într-un mod asemănător. Nu e o tragere ușoară, iar unii chiar o consideră cea mai dificilă posibilă. Dar, în același timp, nu e un adversar imposibil. România a arătat în trecut că poate să surprindă, iar motivația pentru un Mondial poate scoate din jucători un nivel pe care nu îl vedem în mod normal.
Va fi nevoie de un meci aproape perfect: disciplină, organizare, concentrare și curaj.
ANTONIO ZGHIBOLȚ












