Subconștient tulbure și împovărat
Nu te stinge ca sufletul meu îndurerat,
Reamintește-mi cine am fost odată,
Pe cine am avut mamă și tată.
Lasă-mă să mai pătrund pentru a doua oară
Într-un alb neatins de prihanele lumii,
Ființa mea să însemne iarăși,
Puritate, nouă să o pot numi.
Trăirea să nu-mi fie marcată de nimeni și nimic,
Să încep viața de la zero…
Pânza vieții mele să nu aibă o cromatică, pete
Și niște mâzgălituri de cugete…
Mânjită cu lacrimi amare,
Profund suferind ca un biet om, vărsate…
Ah, fost-ai cândva, existență, o simplă foaie!
Nerăbdătoare ardeai să înceapă cineva a scrie
Propria-mi poveste,
Plină de atitudini, vorbe,
Fapte.
Acum, dorul plânge cu suspine,
Privind firmamentul cald și portocaliu al candorii,
Sub care o micuță făptură înflăcărată se înveselește,
Aleargă, dorind ca joaca să nu se termine,
Pierzându-mă pe mine, spectatorul din ultima-mi retrospecție,
Înlănțuit strâns doar în memorii…
Și parcă o sinidisis trece de la una la cealaltă,
Cugetarea involuntară încearcă să pâlpâie prin ochelari cu ramă subțire,
Imaginea îmi este adevărată tovarășă de nostalgie,
Pe ochii albaștri ai tinereții scurse, visătoare, înălțătoare, fiind focalizată,
Înfățișarea unei fete imature care am fost odinioară,
O surprind creionată…
RIANA BOGDAN
LOGO paper 