Colegiul Ghibu este eco-școală certificată

Colegiul Național Onisifor Ghibu din Oradea se mândrește cu o realizare deosebită în domeniul educației pentru mediu: deținând prestigiosul statut de Eco-Școală și Steagul Verde, simboluri recunoscute la nivel mondial în cadrul Programului Eco-Schools.

Sursă imagine: fototeca Laura Costolaș

Certificarea din anul 2025 marchează a treia evaluare a colegiului în cadrul acestui program internațional, demonstrând o implicare constantă și de durată în promovarea valorilor ecologice. În luna iunie 2025, Centrul Carpato-Danubian de Geoecologie (CCDG), membru cu drepturi depline al Fundației de Educație pentru Mediu (FEE), a confirmat reacordarea acestui statut pentru perioada 1 septembrie 2025 – 1 septembrie 2027, acordând calificativul Foarte Bine pentru activitatea desfășurată.

Sub îndrumarea dlui director, prof. Iulius Radu Timar, și a dnelor directoare adjuncte, prof. Carpăn Anca și prof. Livia Bucur, activitățile de mediu sunt coordonate de subsemnata, prof. învățător primar Laura Costolaș, și de prof. Nicoleta Cipleu. Echipa asigură implementarea constantă a bunelor practici în educația pentru dezvoltare durabilă.

Colegiul se implică în acțiuni care demonstrează excelență în educația pentru mediu. Prin diverse proiecte și inițiative, elevi și profesori promovează activ un comportament ecologic responsabil.

În paralel, școala a dezvoltat parteneriate viabile cu diferite instituții la nivel local, creând o rețea solidă de colaborare pentru protecția mediului.

Trofeul Eco-Schools și certificatul internațional primit reprezintă o recunoaștere a eforturilor depuse și responsabilitatea de a continua misiunea de educare a tinerilor în spiritul respectului pentru mediul înconjurător. Acest statut internațional plasează Colegiul Național Onisifor Ghibu în rândul instituțiilor de învățământ care pregătește tinerii pentru provocările ecologice ale viitorului.

prof. LAURA COSTOLAȘ

Leave a comment