În acest an școlar am avut plăcerea de a o introduce pe eleva Daria Tal, din clasa a X-a B, în această lume creativă a LogoPaper. Am discutat ceea ce presupune crearea unui material, dar și multe alte aspecte aferente. Daria a ales ca primă contribuție să ne propună un text de opinii, la care ține mult, despre conflictul între generații.
Conflictul între generații a existat dintotdeauna, fiind o diferență de mentalități, valori și priorități. Aceasta apare atunci când tinerii și cei din generațiile mai vechi nu reușesc să găsească un punct comun, în ceea ce privește stilul de viață, tehnologia sau alegerile personale.
În primul rând, diferențele de opinii între generații sunt evidențiate prin modul în care copiii și părinții își petrec timpul liber. Părinții reproșează adesea faptul că tinerii petrec prea mult timp pe telefon sau pe rețelele de socializare, spunând anumite reproșuri precum „Te închizi în cameră toată ziua!’ ’sau „Nu mai faci nimic util!’ Pe de altă parte, pentru tineri, tehnologia reprezintă o sursă de relaxare, informație și socializare.
Astfel, această neînțelegere poate forma tensiuni în familie, aceasta poate fi rezolvată, dacă fiecare înțelege motivele din spatele comportamentului celuilalt.
În al doilea rând, conflictul dintre generații se poate lega de progres. De exemplu, părinții pot percepe utilizarea constantă a telefonului drept lipsă de implicare în anumite activități, cum ar fi cele casnice. Totuși tinerii au aceste obiceiuri pentru că sunt legate de nevoia lor de a fi conectați cu prietenii sau de a-și dezvolta creativitatea sau pasiunile online.
În concluzie, conflictul dintre generații nu trebuie privit doar ca un aspect negativ, ci ca pe o oportunitate de a ne dezvolta și de a ne adapta.
DARIA TAL
Îi mulțumesc Dariei pentru această frumoasă colaborare!
SARA GAVRIȘ












