Ecranizarea din 2002 a celebrului roman a lui Alexandre Dumas, Contele de Monte Cristo, reușește să îmbine aventura, drama și răzbunarea într-un mod captivant, oferind o experiență vizuală intensă și emoționantă.
Libertatea este ceva ce luăm de multe ori de-a gata, până în momentul în care o pierdem, filmul amintindu-mi cât de ușor poate fi distrusă viața unui om și cât de greu este să o reclădești. Eu am perceput filmul mai mult ca pe o călătorie dureroasă, nu doar prin prisma bătăilor pe care a trebuit Edmond Dantès să le îndure în închisoare, ci și prin drumul lui spre libertate, care nu a fost doar fizică, dintr-o închisoare de piatră, ci și din colivia furiei și a dorinței de răzbunare.
Una dintre senzațiile cele mai puternice pe care mi le-a lăsat filmul este aceea a nedreptății. Vezi cum un om cinstit ,și puțin naiv, este trădat fără milă și aruncat în cea mai întunecată groapă a disperării, astfel ești pus în fața unei alegeri, să te lași înfrânt sau să lupți în continuare? Edmond Dantès nu moare fizic în închisoarea Château d’If, dar totuși moare omul care a fost el odată. În locul lui se naște o ființă nouă, sculptată de durere, dar și de speranță.
Un detaliu care mi-a plăcut enorm este felul în care Edmond înțelege că adevărata putere nu stă doar în forță și bani, ci și în cunoaștere. Când îl întâlnește pe abatele Faria, nu se grăbește să sape tunelul spre libertate fără să ceară ceva în schimb, vrând să învețe să scrie, să citească și să înțeleagă lumea. În acea celulă întunecoasă, el începe să devină cu adevărat liber, pentru că își eliberează mintea. Această scenă este, pentru mine, una dintre cele mai captivante din film, pentru că arată că libertatea este nu se rezumă doar la aspectul fizic, ci îl include și pe cel intelectual.
Momentul evadării este eliberator, cu mult suspans, dar în același timp amar. Edmond devine bogat, puternic și influent, dar încă este un prizonier, de data asta, al trecutului său. Răzbunarea pe care o construiește cu atâta grijă este o altă închisoare, chiar dacă una pe care și-o alege singur.
Filmul mi-a plăcut nu doar pentru poveste, ci și pentru felul în care reușește să transmită această interioară. Peisajele, muzica, expresiile intense ale personajelor, toate contribuie la senzația că urmărești o tragedie care trebuie să se consume pentru ca protagonistul să poată fi cu adevărat liber.
În final, Contele de Monte Cristo este o lecție despre cât de scump se plătește libertatea și despre cum, uneori, trebuie să pierzi totul pentru a înțelege cine ești cu adevărat.
ADA TĂȘĂDAN
Ada Tășădan este elevă în 11A, Filologie – Intensiv Engleză, clasa prof. Laura Lazăr. Acest text ne-a fost oferit prin amabIlitatea dlui Alexandru Popoviciu, profesorul de Limba română al Adei, căruia îi mulțumim
LOGO paper 