„Amu cică era odată”… un om simplu, născut în Humulești, care a fost și învățător în anul 1855 la școala din Fălticeni. În 1859, a fost hirotonit ca diacon la Biserica „Patruzeci de Sfinți” din Iași. În paralel cu activitatea clericală, a fost un învățător pasionat.
În 1864, a devenit și un învățător iubit de „drăgălițele” sale (copiii). A făcut ce a făcut și a fost exclus din cler, iar în același timp a legat o excelentă prietenie cu Mihai Eminescu, care l-a ajutat să își găsească drumul în literatură.
Așa a început, prin 1875, adevărata viață a scriitorului Ion Creangă, cunoscut și sub porecla de „Popa Smântână” sau „Ioan Vântură-Țară”. Renumit pentru succesul său, inevitabil au apărut și detractorii.
Unii oameni îl acuză de sadism, datorită umorului său și unor părți din scrierile sale care ar putea sugera acest lucru, cum ar fi fragmentul din „Capra cu trei iezi”: „Capra, săraca, cum ajunse acasă și văzu urmele lupului, începu a se bănui. Și când se uită în colțul ușii, ce să vadă? Capetele iezilor și măruntaiele lor, cărora lupul le mâncase carnea. Atunci, dându-se cu capul de pereți și zbătându-se, de plângeau și pietrele cu dânsa, striga cu amar: — O, iezii mamei, cum v-am lăsat eu, și cum vă găsesc!” – Ion Creangă, „Capra cu trei iezi”
Unul dintre cei care au crescut cu scrierile acestuia, când erau în „voga”, este și dl. Alexandru Popovici, unul dintre cei mai buni profesori cu care se poate mândri Colegiul Național „Onisifor Ghibu” din Oradea.
Credeți că modul în care Creangă își descrie personajele reflectă o anumită plăcere de a le pune în situații umilitoare sau dureroase?
Prof. Popovici: Nici vorbă. Creangă râde de dragul de a râde, împreună cu noi. El nu vrea să îndrepte, să corecteze. Pur și simplu ne bucură!
Credeți că metodele educaționale descrise de Creangă în „Amintiri din copilărie” reflectă un fel de sadism pedagogic?
Prof. Popovici: Nicidecum. Abecedarele lui Creangă au cucerit ani la rând copiii și părinții, deopotrivă. Aș fi vrut să fiu elevul lui Bădița Vasile! Creangă știe de ce biciul se chema Sfântul Nicolae – de la ereticul Arie.
Care credeți că este impactul umorului său asupra percepției contemporane asupra violenței și suferinței? Poate fi acesta considerat un act de sadism cultural?
Prof. Popovici: Umorul lui Creangă nu are cum să fie considerat un act de sadism, de niciun fel. Creangă face parte din familia literară a lui Caragiale. Creațiile sale ar trebui să facă lumea mai bună, dreaptă, frumoasă. Trebuie citit, nu interpretat greșit.
au consemnat Denisa Orosz și Ruben Luca
LOGO paper 