Realism și moralitate

IOAN SLAVICI (18 ianuarie 1848, Șiria, Imperiul Austriac – 17 august 1925) este considerat unul dintre cei patru mari clasici ai literaturii române, alături de Ion Creangă, Mihai Eminescu și Ion Luca Caragiale. A fost un scriitor, jurnalist și pedagog român, membru corespondent al Academiei Române. Cele mai importante opere ale lui Slavici sunt: Mara, Moara cu Noroc și Pădureanca.  Redactor la Timpul în București și, mai apoi, fondator al Tribunei din Sibiu, Slavici a fost un jurnalist renumit. În urma articolelor sale a fost închis de cinci ori, atât în Austro-Ungaria, ca presupus naționalist român, cât și în România, ca presupus spion austro-ungar. Această experiență a fost reflectată de Slavici în lucrarea memorialistică intitulată Închisorile mele, publicată în 1920. În anul 1960 s a inaugurat la Șiria în castelul care a aparținut familiei nobiliare Bohus, Muzeul Memorial „Ioan Slavici și Emil Monția”. În anul 1999 se înființează la Timișoara Fundația pentru Cultură și Învățământ Ioan Slavici, iar între anii 2001 și 2002 se înființează Liceul Economic Ioan Slavici, iar în anul 2006 consiliul local al municipiului Arad a decis să schimbe denumirea Teatrului de Stat Arad în Teatrul Clasic Ioan Slavici. (medalion de Andreea Tulvan și Giulia Șandor)

ROMÂNIA. UN CUVÂNT FRUMOS, ROTUND, CE ÎMPLINEŞTE O SUTĂ DE ANI. UN CUVÂNT CÂT O ŢARĂ. DACĂ NE-AM ÎNCHIPUI ROMÂNIA CA UN CÂMP DE STELE, AM VEDEA CĂ SUNT AŞTRI CARE LUMINEAZĂ CU O STRĂLUCIRE APARTE, RĂMÂNÂND PE ACEST CÂMP BOLTIT ÎN CHIP DE STEAUA NORDULUI. ACEŞTI AŞTRI CE NE DAU ALTITUDINEA, DIRECŢIA ŞI STEAGUL POARTĂ NUMELE ACELOR OAMENI REMARCABILI CE ALCĂTUIESC PANTEONUL SPIRITUAL AL ROMÂNIEI. CELEBRÂND CENTENARUL UNIRII, COLEGIUL NAȚIONAL ONISIFOR GHIBU ÎI ADUCE APROAPE DE NOI. (CONF. UNIV. DR. RAMONA NOVICOV)

Leave a comment