MARIAN: România la EURO 2024

Naționala de fotbal a României și-a început parcursul la turneul final din Germania în grupa E alături de Ucraina, Belgia și Slovacia. În data de 17 iunie a avut loc primul meci, împotriva Ucrainei, naționala noastră obținând o victorie foarte importantă, scor 3-0, victorie care a adus speranță suporterilor români. După o pauză de 8 ani de la ultimul campionat european, românii așteptau cu nerăbdare să privească ce parcurs va avea naționala care s-a calificat de pe primul loc din grupa din care a făcut parte în preliminarii.

Al doilea meci a însemnat o primă dezamăgire din partea naționalei care pierde 2-0 împotriva Belgiei, diferența de valoare dintre cele două reprezentative a fost categorică și orice rezultat pozitiv al României ar fi fost văzut drept un miracol. Grupa E devenea tot mai interesantă și toată lumea aștepta să vadă cine se va califica în faza următoare, așa ca al treilea și ultimul meci din grupă era așteptat cu nerăbdare. În acest meci în urma unui rezultat de egalitate dintre Ucraina și Belgia, scor 0-0, România avut nevoie doar de un egal împotriva Slovaciei pentru a se califica în optimi de pe primul loc, rezultat pe care l-a și obținut în urma golului lui Răzvan Marin, scor 1-1.

Naționala condusă de Edward Iordănescu avea să își încheie parcursul care a făcut zeci de mii de suporteri fericiți printr-o înfrângere în optimi împotriva Olandei, scor 3-0.

Această generație a adus din nou speranță fanilor și după atâția ani de așteptare am simțit din nou cum e să susține o echipă care joacă fotbal în adevăratul sens al cuvântului. Acest parcurs nu a trecut neobservat, numeroase gazete din toată Europa făcând publică și felicitând rezultatele echipei.

Eu sunt de părere că această națională poate obține rezultate cel puțin la fel de bune în viitor, mulți jucători sunt tineri și joacă la echipe importante în Europa, cum ar fi Rayo Vallecano, Tottenham, Parma, Cagliari, Trabzonspor, Rangers, Atletico Madrid. Așa că, prin susținere și muncă, putem avea din nou o națională care contează în fotbalul mondial.

MARIAN SECARĂ

MARIAN SECARĂ

Leave a comment