Inspectoratul Școlar Județean Bihor a reconfirmat în 5 iulie titlul de colegiu național pentru unitatea de învățământ CN Onisifor Ghibu din Oradea.
Decizia vine în urma analizei dosarului depus conform prevederilor OMEN nr. 3732/20 mai 2013, care stabilește metodologia de acordare a acestui titlu instituțiilor de învățământ preuniversitar.
Într-un comunicat oficial adresat direcțiunii colegiului (nr. 12351/5 iulie 2024), semnat de inspectorul școlar general, dl prof. dr. Horea Abrudan, se subliniază că reconfirmarea titlului a fost realizată în conformitate cu modificările și completările ulterioare ale metodologiei inițiale.
Această reconfirmare reflectă îndeplinirea criteriilor de performanță și calitate academică de către CN Onisifor Ghibu, confirmând eforturile susținute ale corpului profesoral și ale conducerii colegiului.
„Am primit reconfirmarea de colegiu național. Din septembrie, încă cinci ani vom fi colegiu. Mulțumesc tuturor pentru implicare și munca depusă”, a transmis prof. Iulius Timar,directorul CN Onisifor Ghibu corpului profesoral al instituției.











