Roxana Nistor din clasa a XI-a A reușește pentru al treilea an consecutiv să se califice la Olimpiada națională la Istorie. Aceasta își adaugă la palmares încă o participare națională la un concurs de istorie Memoria Holocaustului, care se va desfășura în luna iulie.
Pentru Roxana, istoria nu e un simplu obiect școlar, nici capriciu, ci o pasiune pe care continuă să o confirme.
Unde s a ținut olimpiada și ce condiții ați avut?
ROXANA: Anul acesta Olimpiada Națională de Istorie s-a ținut la Brașov, iar elevii și profesorii au fost cazați în Poiana Brașov la Hotelul Ana Hotels, respectiv Șoimul, unde condițiile au fost foarte bune.
Cât de importantă este istoria pentru tine?
ROXANA: După trei participări la Olimpiada națională de istorie, pot spune că pentru mine aceasta materie are o importanță deosebită. Mă pasionează foarte mult, mă intrigă fiecare temă parcursă, iar atunci când învăț despre diferite perioade și evenimente din istoria universală îmi oferă speranța că pot contribuii la clădirea unei lumi în care greșelile strămoșilor noștri sa nu fie repetate ,o lume construită pe înțelegerea deplină a trecutului.
Deși sună clișeistic, este important să cunoaștem și sa știm trecutul nostru ca și specie umană, însă este absolut necesar să-l și înțelegem în profunzime. La această materie se pune un accent deosebit pe ideea de cauzalitate și efect, ceea ce reprezintă un aspect atât de comun în viețile noastre: fiecare faptă are deopotrivă minim o cauză și o consecință.
Observăm astfel faptul ca istoria este o materie atât de practică în viața cotidiană a oamenilor, fiind o disciplină care ar merita o atenție mult mai mare, căci ajută direct la formarea societății umane.
Cât de mult te-ai pregătit pentru a obține aceste rezultate?
ROXANA: Pregătirea mea a început încă de la începutul acestui an școlar, dar s-a intensificat mai ales în ultima lună, când am lucrat numeroase subiecte și am alocat un timp îndelungat învățării materiei.
Cum ți s-au părut subiectele?
ROXANA: Subiectele de la clasa a XII-a au fost accesibile, în special cerințele de la subiectul I. În ceea ce privește subiectul II, adică eseul, cerințele au fost și aici destul de decente, fiind o singură cerință cu un nivel de dificultate mai ridicat, care a făcut, într-adevăr, diferența între participanți.
Ce alte pasiuni mai ai?
ROXANA: Timpul liber mi-l ocup cu activități tipice fiecărui adolescent – petrec timp cu familia și prietenii, citesc sau mă uit la filme și seriale.
au consemnat GIULIA ȘANDOR și DENISA MANEA












