LOGOPAPER VĂ PREZINTĂ ÎN SERIAL ELEVI AI COLEGIULUI ONISIFOR GHIBU CARE S-AU CALIFICAT ÎN ETAPELE SUPERIOARE, REGIONALE ȘI NAȚIONALE, ALE OLIMPIADELOR ȘI CONCURSURILOR ȘCOLARE ÎN ANUL ȘCOLAR CURENT, 2023-2024. CITIȚI ÎN CONTINUARE OPINIILE ROXANEI NISTOR, CALIFICATĂ LA FAZA NAȚIONALĂ A OLIMPIADEI DE ISTORIE, CLASA A XI-A.
Elev: Roxana Nistor
Clasa: XI-a A/B
Disciplină: Istorie
Concutrs: Olimpiada Națională de Istorie
Loc obținut: Locul I la etapa județeană (91 puncte)
Prof. îndrumător: Livia Ivan
Diriginte: Călin Perțe
Ce loc ocupă în existența ta de elev disciplina Istorie?
ROXANA: Istoria are un loc foarte important în ceea ce privește existența mea de elev , reprezentând materia care mă fascinează cel mai mult și care îmi stârnește interesul.
Cum și când a început pasiunea ta pentru Istorie?
ROXANA: A început încă din clasa a IV-a, când am intrat pentru prima dată în contact cu această materie.
În ce fel te pregătești la acest obiect, în mod curent, pentru orele de la școală?
ROXANA: Învăț lecțiile în mod logic atât din sintezele pe care le realizează doamna profesoara Ivan la clasă, cât și din manual, încercând totodată să realizez conexiuni între aspectele pe care le învăț.
Care este secretul reușitei tale?
ROXANA: Bineînțeles, faptul că mă dedic foarte mult pentru aceasta materie și că muncesc din greu, dar mai mult de atât, consider că adevăratul secret este reprezentat de modul în care doamna profesoară Ivan Livia mă pregătește și mă îndrumă. Dumneaei îmi explică exact pe înțelesul meu, mă ajută să observ aspecte noi ale anumitor teme și îmi oferă întotdeauna sfaturi ca să evoluez din toate punctele de vedere.
Cine te susține și ce te motivează?
ROXANA: Doamna Ivan Livia, părinții mei, prietenii și chiar restul profesorilor mă susțin, și pentru aceasta doresc să le mulțumesc tuturor.
Cel mai mult mă motivează dorința de a mă autodepăși și de a acumula cât mai multe informații legate de această materie.
Cum se desfășoară pregătirea ta pentru etapa superioară a concursului?
ROXANA: Pentru etapa superioară a concursului învăț în detaliu temele și capitolele care sunt în programă și, de asemenea, lucrez multe subiecte din anii anteriori.
Ce participări și rezultate ai mai avut la concursuri de profil?
ROXANA: M-am calificat în clasa a IX și a X la etapa națională, unde am reușit să obțin mențiune în ambii ani.
În ce fel îți petreci timpul liber?
ROXANA: Ies afară cu prietenii, citesc, petrec timp cu familia sau mă uit la filme.
Dorești să faci o carieră pe linia acestui obiect de studiu? Ce meserii te pot aștepta în acest sens?
ROXANA: Da, îmi doresc să fac o carieră pe linia acestei materii, mai precis aș dori să mă îndrept spre cariera de profesoară de istorie. Mă pot aștepta și multe alte meserii, precum arheolog, polițist, muzeograf etc., dar cariera didactică mi se potrivește cel mai bine.
Un mesaj de încheiere pentru profesorii și elevii de la CN Onisifor Ghibu.
ROXANA: Stimați profesori , vă mulțumesc mult pentru susținerea pe care mi- ați acordat-o și pentru răbdare .
Dragi elevi, vă îndemn să priviți istoria ca pe o materie care ne ajută la formarea noastră ca oameni , căci, prin intermediul ei putem observa evoluția umanității, nu doar ca pe o materie unde trebuie să „tociți”.












