ALEXANDRU & HORAȚIU: O pădure de la zero!

Sâmbătă, 23 martie 2024,  un număr important de bihoreni a participat la un eveniment de factură ecologică. Cu ajutorul celor de la CSR Events Company și Asociația pentru Sustenabilitate și Responsabilitate Socială s-a dezvoltat proiectul Plantăm speranță.

Acesta este o inițiativă națională de împădurire bazată pe voluntariat, lansată în 2016. Până în prezent, peste 6.300 de voluntari au plantat și îngrijit aproximativ 83.800 de arbori, pe o suprafață de peste 17 hectare, pe terenuri publice din cinci județe.

Activitatea de sâmbătă s-a desfășurat în zona Felcheriu și la aceasta a luat parte și Colegiul Național Onisifor Ghibu, cu aproximativ 70 de voluntari, printre care se numără directorul colegiului, dl prof. Iulius Timar, și dna prof. Gabriela Beleneș, ajutând la plantarea a aproximativ 20.000 de puieți de stejar, cer și frasin.

La proiect au participat în jur de 2.000 de voluntari, care au fost înarmați cu mănuși, hârlețe și poftă de muncă, aceștia fiind îndrumați fiecare la parcela sa și instruiți cum să planteze puieții.

Sursă foto: arhiva personală Iulius Timar

În timpul activități de voluntariat, participanții au primit din partea organizatorilor un senvici, fructe și apă, pentru o scurtă pauză, iar la final au fost invitați să savureze preparate tradiționale, precum slănină, ceapă, cârnați și câte o porție din bogracs-ul pregătit de bucătarul Alexandru Hora.

Întreaga atmosferă a fost întreținută de către Natalia Selegean, alături de trupă sa, Naty Loves Monday și Picky.

După această experiență, unul dintre voluntari a declarat: „A fost o experiență frumoasă, în care ne-am dezvoltat aptitudinile de a lucra în echipa și de a ne conecta cu natura. Sunt sigur că, atunci când mă voi întoarce peste ani, voi fi foarte bucuros că am contribuit la acest proiect.”

Sursă imagini: arhiva personală Alexandru Leschian

ALEXANDRU LESCHIAN, HORAȚIU ORBOI

Leave a comment