Adolescenți în căutarea sensului vieții

Ce înseamnă oare „să descifrezi lumea”? Să o descoperi prin călătorie și aventuri? Sau prin amintiri și cunoștință?

Multe persoane trăiesc doar pentru dorința de descoperire. Gândul de a avea un motiv pentru a exista este apăsător. Am mai putea numi această „descifrare a lumii în care trăim” căutarea sensului vieții. Încă de la începutul timpurilor, oamenii încearcă să găsească un motiv pentru banala lor existență, fiind seduși de gândul de motivare a vieții care le-a fost dată.

Este oare un lucru bun să fim mereu în căutarea unui ceva? Este dorința de a trăi mereu în viitor, lăsând prezentul să se scurgă neîncetat într-un mod neînsemnat alegerea potrivită? De ce dorim mereu să fugim de prezent și să căutăm un ceva sau pe un cineva? Este oare atât de rău felul în care decurge viața noastră acum?

Pot să spun chiar din experiența mea de viață că și eu fug mereu de trecut și de viitor, cele două fiind ca niște fantome neînsuflețite care mă urmăresc încontinuu. Gânduri și amintiri copleșitoare. Vise și dorințe de împlinit.

Dacă nu există acel ceva pe care vrem să îl găsim atât de mult? Merită oare să lăsăm ca zilele noastre să se scurgă una după cealaltă și să trăim ca niște cadavre ambulante care nu se găzduiesc decât în dorința lucrurilor care vor fi?

Pentru mine a descifra lumea înseamnă să o și trăiesc, nu doar să caut. Să trăiesc fiecare emoție posibila, să întâlnesc tot felul de oameni care să mă iubească, să mă urască, să mă învețe și să mă rănească. Să simt. Asta este pentru mine să trăiesc. Orice sentiment, oricât de dureros sau copleșitor ar fi, să îl simt în întregime. Căci nu știu ce s-ar alege de trupul și de sufletul meu fără a simți. Chiar și când nu simt nimic, simt în întregime.

De ce vrem să descifrăm lumea dacă nici pe noi nu ne-am descifrat în întregime?

FLORINA HENDRE este elevă în clasa a X-a A, secția Filologie – Engleză Intensiv, la Colegiul Național Onisifor Ghibu Oradea, clasa prof. LAURA LAZĂR. Acest text ne-a fost încredințat spre publicare de către dl Alexandru Popoviciu, profesorul de Limba și literatura română al FLORINEI, căruia îi mulțumim.