Chiar și după tot ce mi-ai făcut, încă te iubesc și mă urăsc pentru asta. Și chiar dacă m-ai făcut să sufăr, sunt conștientă că încă te iubesc orbește și că până acum ar fi trebuit să trec peste.
Cât de mult să mai visez? Cât să mă mai mint spunându-mi că te vei întoarce, că totul va fi bine?
Dar tu te-ai mai gândit oare eu cum mă mai simt… Ai trecut peste, nu te mai uiți în spate la toate momentele frumoase petrecute împreuna, toate clipele grele prin care am trecut doar noi doi.
Nu pot să te oblig să fii al meu… chiar dacă eu sunt a ta, nu pot să te forțez să mă iubești, chiar dacă eu nu voi înceta, nu pot să ți mai scriu mesajul de bună dimineata chiar dacă tu ești primul meu gând, nu pot să te mai am, dacă tu nu mă mai vrei… Doar nu mă uita, chiar dacă stiu ca ai făcut-o deja.
Și uite că a venit și timpul de a-mi spune acel adio, iar eu cu lacrimi te privesc în ochii tăi albaștri si mă întreb oare pleci pe veci? Sau te vei întoarce? Sau e doar un vis ce se va termina curând?
Doar că nimic nu mai pot face, doar te privesc plângând.
DANIELA ȘUȘCĂ











