Mi se pare că uneori timpul nu mai are răbdare cu noi. Într-o eră a tehnologiei și a schimbărilor rapide, omul se trezește adesea prins într-un vârtej temporal, unde zilele trec cu o viteză uluitoare.
Adesea, simțim că timpul se scurge printre degete, ca nisipul fin al unei clepsidre care nu mai cunoaște măsura. Generații întregi au trăit cu convingerea că timpul este un aliat, dar astăzi, în fața agitației cotidiene, observăm că timpul nu mai are răbdare cu ritmul nostru lent. Calendarul pare să se rotească într-un dans haotic, iar clipele prețioase se transformă în amintiri fără a avea timpul să le savurăm pe deplin.
Cândva, demult, timpul parcă se scurgea altfel… Cândva, demult, oamenii se bucurau unii de alții, se întâlneau mai des şi comunicau mai mult. Cândva, demult, timpul parcă vindeca mai repede rănile.
Acum, e ca un doctor nepriceput care nu găsește leacurile potrivite.
Cândva, demult, oamenii îşi zâmbeau mai des, își adresau cuvinte frumoase şi priviri pline de blândeţe. Erau prieteni.
Acum, se văd doar frunţi încruntate şi zâmbete de complezență.
Cândva, demult, oamenii se opreau o clipă în loc pentru a contempla frumusețea vieții…
Mi-e dor de oameni. De suflete. Mi-e dor de armonie în jurul meu. Mi-e dor să văd oameni mulţumiţi. Mi-e dor de oameni ai sufletului meu, care și-au păstrat locul lor, chiar dacă acum sunt departe și poate că nu o să-i mai văd vreodată…
Azi, timpul și-a pierdut răbdarea. S-a plictisit să aștepte ca oamenii să se schimbe și a luat-o la goană. Oamenii au luat-o și ei la fugă după timp și au uitat să fie mai buni, mai răbdători, mai respectuoși, mai umili.
Azi, timpul nu mai are răbdare cu oamenii.
A obosit…
ALESIA FEHER
LOGO paper 