Tinerii au tendința de a se lua după prieteni ori după anturajul din care fac parte. Din păcate, din dorința de a se integra într-un grup, încep să fumeze, să bea alcool și – cel mai grav – să se drogheze, iar asta îi afectează îndeosebi dacă o fac de la o vârstă fragedă.
Cunosc un caz în care un băiat, abia major, a luat-o pe drumuri greșite, nemaiținând seama de ceea ce mama sa îl sfătuia. A început să meargă zilnic la petreceri până târziu, iar la școală, desigur, nu mai făcea față, absentând des.
Băiatul, încet-încet, s-a apucat de fumat, începându-și ziua și terminând-o cu fumatul. Fuma câte 20 de țigări pe zi, ceea ce este extrem de mult.
El nu își dădea seama de consecințe, așa că nu considera nimic greșit. Până într-o zi când a venit la el un prieten – care avea un comportament asemănător – să-l întrebe dacă nu vrea să își cumpere cannabis. Băiatul a ezitat inițial, dar, la insistențele prietenului, s-a răzgândit și a fost de acord, fără să știe exact efectele. Mai apoi, consecințele au fost vizibile; și numai pentru cei doi, ci și pentru cei din jur: au mers la jocurile de noroc, unde au pierdut o sumă destul de substanțială.
A doua zi și-a amintit cele întâmplate, iar ajuns la școală, și-a dat seama că lumea știa ce a făcut. S-a simțit vinovat, dar n-a renunțat la cannabis și a continuat să cumpere.
Diriginta elevului a sunat-o pe mama sa, căreia nu-i venea sa creadă ce i se spunea despre fiul său. Mama a fost atât de supărată încât l-a așteptat nerăbdătoare lângă ușă. Însă când l-a văzut intrând, a rămas înspăimântată, văzându-l în ce stare era. Fusese mult prea ocupată cu munca pentru a-l vedea cum merge și vine de la liceu.
I-a spus ca este dezamăgită de el, însă, spre surprinderea ei, fiul nu i-a acordat atenție și era indiferent. Nu știa cu ce să-l ajute să-și revină; din păcate, era cam târziu și el era deja sub vraja cannabisului,
În câteva zile, a devenit dependent de droguri și venea acasă doar pentru a dormi – când nimeni nu era acasă – nemaiducându-se la școală. Într-o zi, când mama lui a venit de la muncă, l-a găsit întins pe jos, în bucătăria casei. A fost îngrozită, deoarece nu-l mai văzuse la față de ceva
zile, ignorând-o de fiecare dată când venea acasă.
Cât de repede a putut, a sunat la salvare, care după 15 minute a ajuns și l-a luat pe băiat la spital. În urma unor cercetări, medicii au stabilit, împreună cu mama băiatului, că acesta trebuie dus de urgență la dezintoxicare.
Femeia era foarte agitată și era cu ochii pe el zi și noapte, nemaifăcând altceva decât să se roage pentru el și să-l vegheze. După un timp, a început să-și revină și să meargă acasă. Mama I-a mulțumit Lui Dumnezeu în zilele ce au urmat, pentru că i-a scos copilul din spital.
Băiatul a fost recunoscător șansei pe care a primit-o și a jurat că nu va mai pune mâna pe alcool, droguri ori tutun.
Puneți punct consumului de droguri, tutun și alcool!
ANDREEA PANTEA











